...forma absolută a maladiilor care bîntuie o societate de neoprit în drumul ei derizoriu spre autodistrugere. În centrul oraşului capitală europeană, Bucureşti, la anul Domnului 7520 de la facerea lumii, un copil moare sfîrtecat de colţii cîinilor abandonaţi! România este, dincolo de orice îndoială, o lume aflată doar calendaristic în mileniul în care oamenii încep să fie recompuşi, la propriu, din ţesuturi create şi controlate în laboratoarele biologiei creaţioniste. Animalele cu pricina nu sunt bestii ieşite la lumina zilei din Infern, ci doar fiinţe tot de oameni abandonate soartei, întîmplării şi legilor nemiloase ale supravieţuiriri celui mai puternic, adică a celui care apucă primul să mănînce ceva!, cărora instinctul (pentru care nu pot fi învinuite, totuşi!) le impune să sfîrtece şi să înghită la repezeală orice pradă pe care o pot ataca chiar şi cu şanse minime de succes.

Viaţa unui copil de patru ani, o pradă uşoară!

Cutremurătoare, însă, pentru cine ţine încă ochii deschişi şi încearcă să vadă pe ce lume se află, este reacţia socială stîrnită de această absurdă întîmplare: un miliţian de la o circă oarecare este sancţionat administrativ; un paznic, de nu se ştie ce, este amendat cu 300 de lei; o cuconiţă care face bani de la o organizaţie care se hrăneşte de pe urma cîinilor abandonaţi zice că nu poate păzi, toa¬tă ziua, toţi cîinii aflaţi pe listele ei, iar după ce s-a cercetat la "conştiinţă" a constatat că nu are nimic deosebit de semnalat! În rest, lumea "mediatică" comentează şi caută abulic vinovaţii într-un cerc de "sus¬pecţi" format de colţii cînilor de pe maidanul privat, de "neatenţia" bunicii, ori de "inconştienţa" părinţilor care şi-au trimis copilul în parc! Cît despre "corifeii" politicii, ei latră duşmănos unul către celălalt, arătîndu-şi colţii, ne propun referendumuri pe teme canine şi se încaieră, chiar şi în afara sezonului