Am descoperit Rêves dansants la incitaţia unui prieten întîlnit acum mai mult de patru decenii la Salzburg şi regăsit recent, José Sasportes, efemer ministru al culturii în Portugalia, care m-a condus la casa lui Eliade de la Lisabona. José e totodată un celebru istoric al dansului italian şi a fost un intim apropiat al celebrei coregrafe Pina Bausch. Filmul acela documentar, revăzut de curînd, expune efortul a două asistente fidele de a reface, cu un grup de adolescenţi, spectacolul cult Kontakthof, ce a revelat geniul Pinei Bausch care apare şi ea cîteva minute la sfîrşit... fulgurantă prezenţă obosită! Artistul epuizat şi grupul devotat: dubla întîlnire afectiv încărcată prin suplimentul de emoţie produs de dispariţia coregrafei a cărei amintire o evoca Wim Wenders în filmul ce i-l consacra, Pina. Dansatorii săi îşi reamintesc frazele-cheie pe care le-au auzit şi care i-au însoţit: „Tu eşti fragilă, şi fragilitatea ta îţi e forţa“, murmură în ecou o membră a echipei Tanztheater din Wupperthal, o alta aminteşte elogiul tăcerii şi astfel fiecare evocă momentul ce a cristalizat raportul unic cu injoncţiunile revelatoare ale coregrafei. Ambele filme, în mod distinct, le privim azi din perspectiva doliului... şi toţi dansează amintindu-şi-o pe Pina Bausch! Aşa cum, demult, ea însăşi dansa tragic în Café Müller, acest sfîşietor omagiu adus amantului ucis într-un accident. L-am văzut într-o noapte de ger, noapte unică, la Nancy, noaptea meteoritului coreografic care se prăbuşea pe scena îngheţată!

DE ACELASI AUTOR Cadouri şi aniversări Le Musée d’Orsay: romantism nocturn şi impresionism diurn "De l'Allemagne" sau sfîşierile unei culturi Chagall şi exilurile sale Corpul şi moartea... pot ele să se exerseze dincolo de aceea a artistului? E oare legitimă supravieţuirea spectacolului dincolo de prezenţa autorului, întrebare ce tulbură doar artele „efemere“ ale sp