Cele trei femei din Bucureşti, care se dădeau drept inspectori ai Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) şi au luat la controlat câteva magazine de prin localităţile vrâncene, au fost trimise în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Focşani. Femeile, care încercau să obţină bani nemunciţi, sunt acuzate de uzurpare de calităţi oficiale şi înşelăciune.
Alexandra Diana D., de 42 de ani, fără antecendente penale şi fără ocupaţie, Florentina D., de 45 de ani, cu studii superioare, agent de vânzări, şi Claudia S., de 38 de ani, de asemenea fără ocupaţie, sunt cele trei femei care intrau în magazine şi se prezentau drept inspectori CJPC. Potrivit rechizitoriului, faptele s-au petrecut la data de 10 aprilie. Cele trei inculpate au fost pe la Năneşti, dar şi pe la un magazin din Vulturu, unde i-au convins pe vânzători că sunt inspectoare. Una dintre ele a scos chiar un portofel, în care se aflau o insignă şi o legitimaţie, pe care nu au lăsat-o prea mult la vedere pentru a nu se observa detaliile.
Potrivit anchetatorilor, „vizita de control“ în Vrancea a început la Năneşti şi a continuat la Vulturu. La Năneşti, femeile au găsit nereguli şi au spus că pentru a nu aplica amenzi, ar fi bine să primească 150 de lei. Ca „bonus”, li s-au oferit şi trei cafele şi două iaurturi. La Vulturu, pentru neregulile găsite, femeile au întocmit un proces verbal şi au pus-o pe vânzătoare să-l semneze. Una dintre persoanele verificate şi-a dat seama că nu aşa se efectuează un control, iar femeile nu sunt decât nişte impostoare, aşa că a sunat la CJPC. Aşa a aflat că nu se efectua niciun control în zonă.
La faţa locului au ajuns apoi adevăraţii inspectori CJPC, împreună cu poliţiştii, pentru a lămuri situaţia. Femeile s-au apărat la vremea respectivă susţinând că fac parte dintr-un ONG în domeniul protecţiei consumat