Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Reduceți taxele, nu dați pomeni «de minimis»!

Publicat in Capital, joi 5 septembrie 2013 ·

Ce se dă, maică, aici? Ajutoare de minimis, dar nu ajung pentru toată lumea, că nu are statul atâţia bani câţi antreprenori nevoiaşi stau cu mâna întinsă! Primul venit, primul servit, aşa că se calcă micii capitalişti în picioare să dea click în cele cinci minute cât durează sesiunea de pomeni de pe site-ul Ministerului Finanţelor. Păi, atunci, să se dea mai puţin, să ajungă la toată lumea, să nu se mai dea pe sub mână la prieteni şi să se termine banii înainte să apucăm cu toţii măcar să ne înscriem pe listă! Oricum, se cere măcar o anchetă, ca să vedem cine a luat peste rând şi de ce s-a blocat toată milostenia.

Cam asta a fost povestea sesiunii de înregistrare a firmelor pentru ajutoare de minimis. Un scandal în care s-au analizat pe toate părţile detaliile tehnice ale eşecului şi mai puţin faptul că o astfel de schemă de subvenţionare „la loterie“ este aberantă în sine şi nu are cum să funcţioneze, indiferent de puterea serverelor sau de onestitatea celor care o organizează. Când zeci de mii de firme aşteaptă să prindă o felie dintr-un tort care se împarte în cinci minute şi nu poate ajunge decât la câteva mii, nu e greu de anticipat un deznodâmânt asemănător scandalurilor de la distribuirea altor „ajutoare“. Surprinzător mi se pare faptul că oameni care se numesc antreprenori au aşteptări de „profesionalism“ de la statul distribuitor de pomeni, fiind diferiți de nevoiaşii care se calcă în picioare pentru o pungă de zahăr. La fel de surprinzător, m­ulţi dintre „capitaliştii“ care, pe bună dreptate, se plâng că statul redistribuie discreţionar avuţia creată de ei, după ce le-o confiscă prin taxe aberant de mari, nu au o problemă să se înscrie la rând pentru a primi şi ei de la stat o bucată din avuţia confiscată din taxele altor oameni.

Şi mai incoerent, artizanii întregului sistem de „ajutor“ susţin că prin­tr-o astfel de

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un nou seism în România. Ce magnitudine a avut?

Ziua Constanta acum o ora
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni seara, în data de 13 ianuarie 2025, la ora locală 19:08, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământulu

Nominalizările la Oscar, amânate pentru a doua oară din cauza incendiilor

Mediafax acum 37 minute
Nominalizările pentru cele mai înalte distincţii ale industriei cinematografice vor fi anunţate pe 23 ianuarie. Iniţial, fuseseră stabilite pentru 17 ianuarie şi apoi amânate pentru 19 ianuarie. „Din cauza incendiilor încă active din zona Los Angele

Marcel Ciolacu propune un proiect de reorganizare teritorială

Ziua Constanta acum 6 ore
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că își dorește ca în sesiunea parlamentară care va începe în luna februarie să fie elaborat un proiect de lege de reorganizare administrativ-teritorială a României, iar pentru a lucra la acest proiec

Sfârșit cumplit pentru o femeie de 77 de ani. A fost găsită moartă într-o fântână abandonată

Ziare.com acum 2 ore
O femeie în vârstă de 77 de ani, din judeţul Dolj, a fost găsită moartă luni, 13 ianuarie, într-o fântână abandonată. Ea fusese dată dispărută cu câteva ore înainte de a fi descoperită. Poliţiştii au fost anunţaţi de un bărbat din Băileşti, că mama

Dan Şucu va fi preşedinte al clubului Genoa. Din Consiliul de Administraţie va face parte şi Răzvan Raţ

News.ro acum 4 ore
Genoa CFC anunţă că, luni, s-a reunit Consiliul de Administraţie şi a deliberat numirea lui Dan Sucu în funcţia de preşedinte al clubului. Din Consiliul de Administraţie va face parte şi fostul internaţional Răzvan Raţ. „Este o onoare să fiu preşedi

REZUMAT VIDEO Novak Djokovic, în turul 2 la Australian Open după ce a pierdut primul set: „O experiență puțin ciudată”

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Novak Djokovic (37 de ani, 7 ATP) s-a calificat în turul 2 la Australian Open, după ce l-a învins pe Nishesh Basavareddy (19 ani, 107 ATP), scor 4-6, 6-3, 6-4, 6-2. Partida a durat două ore și 57 de minute, iar sârbul a pierdut primul set. De altfel

Pedeapsa primită de un italian de 70 de ani care și-a împușcat cu mitraliera soția româncă și pe fiica acesteia: ”Din motive de înțeles omenește”

Ziare.com acum 2 ore
Un italian în vârstă de 70 de ani a fost condamnat la 30 de ani de închisoare, în loc de detenție pe viață, după ce și-a ucis soția și pe fiica acesteia, din motive ”de înțeles omenește”, a anunțat, la data de 13 ianuarie 2025, agenția italiană de p

USR cere demararea de urgenţă a procedurilor de numire a unui nou Avocat al Poporului: Am devenit ţara mandatelor expirate ocupate abuziv

News.ro acum 4 ore
USR cere conducerii Parlamentului să demareze de urgenţă procedura de numire a unui nou Avocat al Poporului, în condiţiile în care mandatul Renatei Weber la conducerea instituţiei a expirat cu mai bine de jumătate de an în urmă. USR atrage atenţia c

IPJ Timiş: O nouă metodă de fraudă pe WhatsApp, numită ”Schema 1800”/ Utilizatorului i se solicită un cod, iar ulterior solicitantul preia controlul contului de WhatsApp al victimei

News.ro acum 3 ore
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Timiş atrage atenţia că pe Whatsapp a apărut o nouă metodă de înşelătorie prin care anumite persoane solicită utilizatorului un cod, iar odată transmis acest cod, solicitantul preia controlul contului de Whatsapp al

MAE Atenționare de călătorie în Norvegia! Posibile alunecări de teren, avalanșe și inundații

Ziua Constanta acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Regatul Norvegiei asupra faptului că Serviciul Național de Meteorologie norvegian a emis o serie de atenționări meteorolog

Vremea

București
acum

lun.

0°/5°
mar.

-1°/2°
mie.

-2°/2°
joi

-1°/4°
Iasi
acum

-1°
lun.

-1°/1°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/2°
Constanta
acum

lun.

0°/5°
mar.

1°/3°
mie.

-1°/4°
joi

0°/5°
Cluj-Napoca
acum

-1°
lun.

-2°/0°
mar.

-5°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-6°/0°
Timisoara
acum

-1°
lun.

-1°/3°
mar.

-3°/3°
mie.

-3°/1°
joi

-3°/2°