* un bărbat de 50 de ani şi-a pierdut viaţa, după ce şi-a rupt gâtul în urma unui incident cel puţin ciudat * reprezentanţii Parchetului ne-au precizat că, potrivit medicilor legişti, leziunile au fost produse prin cădere-lovire şi cădere-proiectare şi că, până în acest moment, nu există niciun suspect
Încă un caz de moarte suspectă se află în atenţia procurorului criminalist de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila. Sâmbătă seara, Gheorghe Sava, în vârstă de 50 de ani, şi-a pierdut, într-un mod brutal, viaţa, după ce a căzut, s-a aruncat sau a fost aruncat dintr-un autoturism 4x4. Cazul face obiectul dosarului 1420/P/2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila.
"Sava Gheorghe, de 50 de ani, a decedat pe 31 august 2013, decesul fiind înregistrat ca moarte suspectă. În concluziile provizorii ale Medicinei Legale este precizată drept cauză a morţii «fractura occipito-cervicală», iar mecanismul de producere a leziunilor «prin cădere-lovire şi cădere-proiectare pe un plan dur». Nu ştim dacă victima a căzut, s-a aruncat sau a fost aruncată, dar pot să vă spun că suntem în faza administrării probelor. Nu s-a început urmărirea penală faţă de nimeni. În mod cert, nu avem, deocamdată, niciun suspect, dar cercetările continuă", ne-a precizat purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila, procuror Mihaela Leu.
Sursa citată ne-a precizat că dosarul "Sava Gheorghe" a ajuns la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila de două zile (de miercuri, 4 septembrie) şi că procurorul criminalist coordonează ancheta penală. Tragedia s-a petrecut în apropiere de oraşul Însurăţei, mai precis pe malul râului Călmăţui. Întrebat dacă decedatul a fost lovit înainte de a cădea din maşină, purtătorul de cuvânt al Parchetului ne-a precizat că, potrivit medicilor legişti, nu există leziuni care să ateste că Sava Gheorghe ar fi fost lo