Guvernarea USL s-a încheiat! Titanicul a lovit aisbergul şi este doar o chestiune de ore/zile până când el va ajunge pe fundul oceanului. Să ne reamintim ultima lecţie a istoriei.

În 12 ianuarie 2012, în Bucureşti şi în mai multe oraşe din ţară au izbucnit demonstraţiile de protest în favoarea medicului Raed Arafat. La mai puţin de o lună distanţă, în ziua de 6 februarie 2012, premierul Emil Boc s-a simţit dator să-şi depună mandatul. Cele trei luni de existenţă a guvernului Mihai Răzvan Ungureanu, care au urmat, nu au fost decât o amânare a unui deznodământ ce fusese deja pecetluit.

Or, guvernul Victor Ponta se află în prezent într-o situaţie infinit mai precară decât au fost vreodată guvernele Boc şi Ungureanu. Cu un premier plagiator şi insolent, nefrecventabil pentru o bună parte dintre liderii europeni, cu miniştri condamnaţi penal (Relu Fenechiu) sau acuzaţi oficial de complot şi subminarea economiei naţionale (Varujan Vosganian), cu un viceprim-ministru aflat mai mult la sediul DNA decât în biroul ministerial (Liviu Dragnea), lipsit de orice strategie de scoatere a României din criză, şi cu o viziune politică ale cărei limite sunt subordonarea justiţiei de către politic şi tertipurile ieftine pentru fraierirea populaţiei în ideea confiscării puterii pentru o perioadă cât mai lungă de timp, actuala putere şi-a pierdut orice fărâmă de credibilitate.

Nu cred să existe vreun om cât de cât responsabil în ţara asta, dispus să-şi pună destinul copiilor săi în mâinile băieţilor mereu binedispuşi de la Palatul Victoria. Mai mult decât atât, dacă în februarie 2012, atunci când Emil Boc şi-a depus mandatul de premier, protestele în stradă nu mai aveau nicio vlagă şi erau ţinute în viaţă artificial, racordate la perfuziile financiare ale USL, acum numărul participanţilor creşte de la o zi la alta, fără să mai fi fost nevoie de chemările disper