Nimic din ceea ce putea sa fie resimtit ca o insatisfactie sau frustrare, de cand a pogorat peste tara gratia USL-ista, nu parea sa fi produs vreun efect in umorile Mariei Sale, electoratului romanesc.
Nici taxele si impozitele crescande, nici somajul, nici amnezia subita in ce priveste promisiunile mirobolante din perioada pre-electorala. USL trece, sau cel putin trecea, fara pas, cu bagajul sau impresionant de 60% din optiuni, spre zarile pline de glorie a viitoarelor succese.
Iata insa ca rasare, de unde nici nu credeai, buturuga mica, ori, ma rog, relativ mica, numita Rosia Montana. De unde, nu prea demult, chestiunea era invocata de actualii guvernanti, drept un temei al motiunii menite sa rastoarne guvernul M.R. Ungureanu, acum este imbratisata fara (prea) multe menajamente de catre aceiasi, sub cuvant ca broasca cea urata a devenit printul fermecat din poveste.
Ca Romania ar mai fi primit niscaiva actiuni, ca dividendele au sporit cu 2-3 procente, ca somajul din zona..., ca reconstructia sitului... si ca, la urma urmelor, nici nu este atat de periculos cum se povesteste.
Si, sa vezi si sa nu crezi, chestiunea dezmorteste fara veste societatea civila, ceea ce a ramas din ea sau cea care s-a nascut din propria cenusa, si au loc manifestatii in Capitala si in principalele zone ale tarii impotriva acordarii licentei de exploatare catre firma canadiana in cauza.
Cu frenezia si entuziasmul pe care l-am trait numai in perioada de glorie a Pietei Universitatii. Nota bene, cu mii de manifestanti, adica mult mai multi decat manifestantii platiti cu 50 de lei de catre firmele nu prea oculte din arealul unor trusturi media, in decembrie 2011-ianuarie 2012.
Si nici macar nu e prea sigur ca manifestantii au pe de-a intregul dreptate. Ca, daca punem in cumpana avantajele si castigurile, versus riscurile
