Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fãrã atacanti, echipã de pluton

Publicat in Vremea Noua, vineri 6 septembrie 2013 ·

Cu ofensiva actualã FC Vaslui se luptã pentru locurile 5-8

NEGOCIERI…Banca tehnicã a Vasluiului sperã ca negocierile cu cei doi atacanti sã se finalizeze cu bine si acestia sã se alãture lotului cât mai repede. În ceea ce-l priveste pe atacantul din Seria A, site-ul de specialitate calciomercato.com a anuntat cã FC Vaslui s-a înteles cu echipa la care acesta joacã în prezent, urmând ca si jucãtorul sã-si dea acordul.

Anuntul pe care presedintele executiv al clubului, Dragos Iftimie l-a fãcut miercuri seara referitor la aducerea a doi atacanti strãini a fost bine primit nu numai de suporterii Vasluiului ci si de cei din staff-ul tehnic al echipei.Acestia sperã ca prin aducerea unor atacanti de valoare sã mai retragã din sarcinile pe care mijlocasii le au în prezent. Primul atacant cu care FC Vaslui negociazã joacã de doi ani în campionatul Italiei, la o echipã din Serie A. Anul trecut s-a aflat pe lista lui AC Milan numai cã dorinta “rossonerilor” de a-l lua în probe l-a nemultumit si transferul a cãzut. “Am câstigat cu fosta mea echipã din Brazilia, atât Copa Libertadores, de douã ori campionatul Paulista dar si Cupa Braziliei. Eu nu dau teste” si-a motivat jucãtorul decizia de a nu semna cu AC Milan. Potrivit site-ului italian calciomercato.com, clubul la care evolueazã acum brazilianul s-a înteles cu FC Vaslui, urmeazã ca si jucãtorul sã-si dea acordul. Despre al doilea jucãtor cu care galben- verzii negociazã surse din interiorul clubului au afirmat cã este, la fel ca si brazilianul, un fotbalist veritabil, cu care FC Vaslui ar da o adevãratã loviturã pe piata transferurilor.

“Pariati pe România”

Adrian Porumboiu i-a sfãtuit pe cei care pariazã, sã meargã pe mâna României în meciul de azi. “Notați-vã ce vã zic eu. Va fi 2-0 pentru România cu Ungaria. O sã marcheze Bourceanu și Maxim”. a spus Porumboiu. Cot la 2-0 pentru România este 7,5. I

Articolul in Vremea Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Antrenorul își condamnă jucătorii, după CFR Cluj - Unirea Slobozia: „Am făcut două cadouri”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Jean Vlădoiu, antrenorul secund de la Unirea Slobozia, a tras concluziile, după ce , scor 1-2, în prima etapă din Superliga. - Christ Afalna, atacant Slobozia

Taxe vamale: Meloni avertizează cu privire la un „război comercial în Occident”

News.ro acum 3 ore
Prim-ministrul italian Giorgia Meloni a avertizat duminică asupra perspectivei unui „război comercial în Occident”, la o zi după anunţurile lui Donald Trump privind impunerea unor taxe vamale de 30% asupra produselor din Uniunea Europeană (UE), rela

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 11 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

Emisiunile zilei luni, 14 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 3 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum 4 ore
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

UPDATE. Știri Constanța VIDEO. UPDATE. Minor de 14 ani dispărut în apele Dunării lângă Hârșova. A fost declarat decedat

Ziua Constanta acum 7 ore
Astăzi, 13 iulie 2025, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost sesizați, prin apel la numărul 112, despre un copil care a dispărut în Dunăre. Potrivit ISU, minorul în vârstă de aproximativ 14 ani a disp

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 7 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

Un raport al Senatului SUA arată că tentativa de asasinare a lui Trump a avut loc după o mai multe greşeli ale Serviciului Secret

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un raport al Senatului SUA publicat duminică arată că o „cascadă” de greşeli a permis unui atacator să tragă asupra lui Donald Trump în timpul unui miting electoral anul trecut şi critică politica di

Marius Tucă Show începe luni, 14 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Victor Ponta

Gandul acum 3 ore
Invitatul zilei este Victor Ponta, fost premier al României. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Scandări revoltătoare la „Beach, Please”. Un grup de tineri, către Selly: „Ceaușescu, Ceaușescu!”. Reacția Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului

HotNews acum 11 ore
Imagini cu momentul în care mai mulți tineri aflați la festivalul „Beach, Please” scandează „Ceaușescu, Ceaușescu!” către Andrei Șelaru (Selly), unul dintre inițiatorii evenimentului muzical, au fost publicate, sâmbătă, de Institutul de Investigare

Vremea

București
acum

25°
lun.

19°/37°
mar.

23°/37°
mie.

21°/35°
joi

21°/34°
Iasi
acum

21°
lun.

19°/36°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

18°/31°
Constanta
acum

21°
lun.

21°/34°
mar.

23°/29°
mie.

23°/28°
joi

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

16°/30°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

15°/25°
Timisoara
acum

19°
lun.

19°/36°
mar.

21°/34°
mie.

20°/34°
joi

16°/30°