• În varianta de revistă, iniţial a apărut cu titlul din manuscris: „Ţipătul lăstunilor”.

• Când a venit timpul să apară în volum, la editură (1966), mi-am zis că e prea liric titlul şi l-am schimbat în unul concis, dur, dramatic până la... tragic, precum e şi mesajul cărţii.

• Editura, din partea ei, mi-a cerut să reduc vârsta eroului central Isai de la 15 la... 13 ani. Argumentul? La 15 ani un băiat e deja ca şi matur, pe când la 13 mai e ...copil. Şi Isai din carte are un comportament care ar putea provoca mai multe... suspiciuni!

Dar astea au fost, cum s-ar zice, floare la ureche.

Peripeţiile cele mari abia de aici încolo încep.

• Peste un an cartea, care a avut un ecou destul de pronunţat în rândurile publicului cititor, este nominalizată la Premiul de Stat al RSSM (1968). În tandem cu creaţia poetului Nicolai Costenco, fost deţinut politic. Doi candidaţi, în virtutea faptului că în anul precedent această distincţie a fost acordată la doi scriitori: Andrei Lupan şi Ion Druţă.

Ce urmează?

Din cei doi la votare în comisia respectivă niciunul nu întruneşte voturile ...necesare! Halal comisie! Nu s-a dorit să se acorde acel aşa zis premiu, care, evident, nu viza valoarea unor scrieri, ci reieşea din considerente ideologice...

Dar păţania cea mare avea să survină odată cu traducerea romanului în rusă.

• Precum se obişnuia pe vremuri, cărţile apărute în fostele republici sovietice erau traduse şi editate la centru. Aşa a apărut romanul „Singur în faţa dragostei” de Busuioc. Aşa a fost editată „Povestea cu cocoşul roşu” a lui Vasilache. Mi-a venit şi mie rândul.

A fost găsit un traducător. A fost făcută traducerea. După care redactorul responsabil de la editura centrală ci