Un grup de informaticieni din Cluj dezvoltă o aplicaţie care permite utilizatorilor să asculte muzica potrivită stării de spirit a acestora din acel moment.
Programul informatic Emotiv va detecta starea emoţională pe care o are purtătorul unei căşti şi va permite alegerea unui set de melodii corespunzător acesteia, prin intermediul stimulilor neuronali de la baza craniului, a precizat Mihai Nadăş, chief technology officer în cadrul Yonder, firma care îl dezvoltă. Pe baza acestei experienţe, potenţialul va fi folosit în industria medicală, unde ar permite pacienţilor paralizaţi sau cu dizabilităţi motorii să îşi controleze calculatorul sau scaunul cu rotile doar prin gânduri.
Un alt dispozitiv, Leap Motion, este gândit pentru a acţiona laptopul doar prin gesturi, fără atingere fizică a tastelor sau a clicului şi poate fi aplicat de la sisteme tip infokiosk, de orientare în instituţii publice, până la ghidurile şi obiectivele turistice. Proiectul care foloseşte consola Kinect, folosită până acum la jocuri virtuale, urmăreşte, prin intermediul unor senzori, mişcările scheletului uman pentru a folosi la diagnosticarea unor boli specifice sistemului osos.
De asemenea, clujenii vor crea un sistem cu ochelari cu senzori şi cu cameră video încorporate, legaţi prin internet wireless la un computer, pentru a găsi automat o locaţie sau pentru a acţiona anumite comenzi. De exemplu, farmaciştii sau bancherii vor şti automat istoricul pacienţilor sau clienţilor prin simpa vizualizare cu aceşti ochelari. Aplicaţia Quli, dezvoltată la Cluj, a fost comandată de Guvernul Olandei şi constă într-o reţea socială pe internet prin care pacienţii pot obţine diagnostice comparative de la zeci de medici, au acces la chat şi videochat cu aceştia, sunt monitorizaţi video de către aceştia.
Pe viitor, pacienţii vor purta brăţări medicale şi cipuri pentru a le fi supraveg