Doamna de pe locul 57

Probabil cea mai bună metodă de a alege un concert la Ateneul Român este să te plimbi prin spatele clădirii într-o după-amiază de miercuri sau joi şi să-i asculţi pe muzicieni la repetiţii – dacă îţi place ce auzi, cumpără un bilet! O altă metodă este să observi cît de mare e mulţimea care se adună afară într-o seară de concert. Dacă se întinde peste suprafaţa treptelor de marmură, probabil n-ar trebui să ratezi spectacolul. În situaţia din urmă mă aflam într-una din nopţile iernii trecute.

Programul conţinea Concertul de pian numărul 2 al lui Rachmaninoff şi era condus de un dirijor străin. Toate biletele se dăduseră deja, iar coada din faţa casei din strada Constantin Exarcu era lungă şi nemişcată. Eram pregătit să renunţ, cînd o doamnă mai în vîrstă, scundă, dar viguroasă, care stătea la poarta dinspre nord, m-a întrebat dacă vreau un bilet. Da, voiam. S-a prezentat cu numele Iulia şi mi-a spus că pentru 30 de lei pot primi unul dintre biletele ei pentru acel sezon, chiar lîngă orchestră. Am profitat de ocazie.

Cînd am intrat în foaier, în loc să urcăm pe una dintre cele patru scări spiralate ce duc către auditorium, Iulia m-a condus către o uşă masivă aflată pe laterală. Cît de ciudat, mi-am spus. Mi-a explicat că luăm o altă rută din cauza dificultăţii urcuşului. Înaintînd pe coridor, am ajuns la un lift antic şi în cîteva secunde am urcat la etajul dorit. Mi-am dat rapid seama că eram în spatele scenei – muzicieni în ţinute de seară treceau pe lîngă noi, unii ţinîndu-şi instrumentele şi mulţi aruncîndu-i priviri de aprobare Iuliei. Probabil erau familiarizaţi cu ritualul dinainte de concert al micii doamne care se îndrepta către locul ei în sală.

Am intrat în sala de concerte printr-o uşă discretă de pe scenă şi am înaintat către locurile noastre: 56 şi 57. Odată ajunşi, m-a prezentat prietenilor ei. Presupun că