Mesajul a fost trimis. Multumesc!

După Mazăre, și baronii PSD din Argeș și Brăila îi cer lui Ponta să le dea câte o regiune mai mică

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 5 septembrie 2013 ·

Președinții consiliilor județene din Argeș și Brăila, Constantin Nicolescu (PSD) și Gheorghe Bunea Staicu (PSD), au anunțat, în presa locală, că vor înființarea unor noi regiuni, centrate în jurul județului pe care-l conduc. Ei sunt nemulțumiți de faptul că reședințele de regiune se află la Ploiești, respectiv Constanța.

„În cadru politic, la ședința de vineri, am anunțat că după modelul Dobrogei, Brăila dorește cu Galați să facă regiunea Dunării de Jos. Cele două județe se completează, unul cu agricultura, altul cu industria, de altfel a mai fost regiune. Acum dorim să fim numai noi, zona Dunării de Jos să formeze a XI-a regiune. Aici avem și Arhiepiscopia Dunării de Jos. Acest lucru i-am solicitat premierului”, a declarat Bunea Staicu, pentru infobraila.ro.

Și colegul său de la Argeș, Constantin Nicolescu, vrea să se rupă de regiunea Sud Muntenia. „Pledăm pentru despărţirea în două regiuni. Avem şanse, avem şi argumente. Sunt deja şi două variante de lucru care depind de modul cum va fi tratată problema Ilfovului. Astfel, o regiune ar putea cuprinde Argeşul, Teleormanul, Giurgiul şi Dâmboviţa, iar în a doua variantă regiunea ar fi Argeş, Giurgiu, Teleorman şi Ilfov, caz în care Dâmboviţa ar fi în regiune cu Prahova. Desigur, nu este abandonată nici ideea ca regiunile să fie doar de dezvoltare economică şi să se păstreze cele de acum, fără să se mai vorbească de regiuni administrative”, a spus Constantin Nicolescu pentru ziarul Argeșul.

Săptămâna trecută, la Constanța, premierul Victor Ponta a declarat că este de acord cu înființarea regiunii Dobrogea, iar acum două săptămâni, când s-a aflat la Ponta, el a fost de acord cuapariția micro-regiunii Bucovina. În plus, primul-ministru a spus că regiuneacentru ar trebui ruptă în două, între Sibiu și Brașov.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur cu magnitudinea 7,3 în zona peninsulei Alaska, alertă de tsunami / Zona de avertizare se termina puţin înainte de Anchorage (SUA)

G4Media acum 23 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un puternic cutremur cu magnitudinea 7,3 s-a produs miercuri în largul coastelor peninsulei Alaska, autorităţile activând alerta de tsunami, potrivit United States Geological Survey (USGS) – relateaz

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum 7 ore
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 9 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 10 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 10 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Vânzări diverse - 17 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 4 ore
În data de 19 şi 20 iulie 2025, de la orele 10:00, vindem bunuri casnice, de birou, mobilier şi altele, la adresa: Braşov, str. Aurel Vlaicu nr. 55. Tel. 0726.746.364.

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 8 ore
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 9 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Grindeanu: Ce-o fi fost în mintea domnului Pîslaru? Să aibă curaj şi să le spună clar românilor dacă domnia sa consideră că proiectele începute nu mai trebuie finalizate. Pentru că din declaraţiile sale aşa pare

G4Media acum 9 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că deja se circulă pe multe dintre tronsoanele de autostradă despre care „unii spun că nu vor mai fi construite”, transmite Agerpr

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 10 ore
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Vremea

București
acum

19°
joi

18°/33°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/31°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

18°
joi

18°/29°
vin.

15°/24°
sâm.

14°/29°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

19°
joi

19°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/27°
dum.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

13°
joi

13°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/32°
Timisoara
acum

13°
joi

12°/19°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/33°
dum.

19°/38°