Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Conpet vrea finanţare de pe bursă, inclusiv pentru oleoductul Piteşti - Pancevo

Publicat in Bursa, vineri 6 septembrie 2013 ·

* Gazprom, interesat de acest proiect de transport al ţiţeiului

Conpet Ploieşti (COTE), compania naţională de transport al produselor petroliere, doreşte să se finanţeze de pe piaţa de capital, unul dintre proiectele sale viitoare fiind oleoductul Piteşti - Pancevo (Serbia), a declarat Liviu Iliaşi, directorul general al companiei.

Domnia sa a precizat, ieri: "Construcţia oleoductului ar costa 200 de milioane de euro. Ca să asigure finanţarea, Conpet intenţionează să apeleze la piaţa de capital, acesta fiind şi unul dintre motivele listării companiei la categoria I a Bursei de Valori Bucureşti (BVB)".

Astfel, reprezentanţii societăţii speră ca tracerea de pe segmentul Rasdaq la categoria I a BVB să le crească vizibilitatea în faţa investitorilor.

Liviu Ilaşi a recomandat celor care doresc să investească sănătos şi pe termen lung să se uite la Conpet. Potrivit domniei sale, societatea este solidă, fără datorii.

"Conpet este o companie care merită eforturile noastre pentru a-i creşte vizibilitatea", a spus, la rândul său, CEO-ul Bursei de Valori Bucureşti, Ludwik Sobolewski.

* Conpet vrea o interconectare strategică pentru România

Compania naţională de transport al produselor petroliere dispune de o reţea de conducte în lungime de 3.800 de km şi de o capacitate de transport de 27,5 milioane de tone, cu un grad mediu de utilizare de 60-62%, având astfel un excedent de capacitate de transport.

În acest context, compania plănuieşte construirea, în parteneriat cu ruşii de la Gazprom, cu Oil Terminal şi Transnafta (transportatorul sârb de ţiţei) a unei conducte până în Serbia, la rafinăria Pancevo. Conducta va avea o capacitate estimată de transport de 7,5 milioane de tone de petrol pe an.

Astfel, oleoductul Constanţa - Piteşti - Pancevo va avea o lungime de 760 km, din care 320 de km leagă Constanţa de Piteşti (n.r.

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum 3 ore
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 6 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

Vânzări diverse - 17 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 58 minute
În data de 19 şi 20 iulie 2025, de la orele 10:00, vindem bunuri casnice, de birou, mobilier şi altele, la adresa: Braşov, str. Aurel Vlaicu nr. 55. Tel. 0726.746.364.

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 6 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

Grindeanu: Ce-o fi fost în mintea domnului Pîslaru? Să aibă curaj şi să le spună clar românilor dacă domnia sa consideră că proiectele începute nu mai trebuie finalizate. Pentru că din declaraţiile sale aşa pare

G4Media acum 6 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că deja se circulă pe multe dintre tronsoanele de autostradă despre care „unii spun că nu vor mai fi construite”, transmite Agerpr

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 6 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 13 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 5 ore
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 5 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 7 ore
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Vremea

București
acum

20°
joi

18°/34°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

19°
joi

18°/30°
vin.

16°/25°
sâm.

15°/27°
dum.

17°/33°
Constanta
acum

19°
joi

19°/30°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

12°/23°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

17°/32°
Timisoara
acum

15°
joi

12°/20°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/33°
dum.

20°/38°