Bucureştenii au ieşit pentru a cincea zi la rând în Piaţa Universităţii pentru a protesta faţă de proiectul de exploatare minieră de la Roşia Montană. Lanţul de manifestaţii a început duminică, când peste 4.000 de oameni au blocat Bulevardul Magheru.
Joi seară (20.55), la fântâna din Piaţa Universităţii se află câteva sute de persoane care protestează paşnic. De altfel, adevarul.ro transmite în regim de live text pe Twitter protestele, cu cele mai interesante imagini şi informaţii de la manifestaţiile care au strâns între 2.000 şi 4.000 de oameni în Bucureşti zilele trecute(daţi click pentru articolul separat).
Protestele faţă de exploatarea minieră de aur şi argint de la Roşia Montană au început duminică, 1 septembrie. Atunci, şi-au anunţat prezenţa aproximativ 8.000 de participanţi, manifestaţiile organizându-se în mai multe oraşe din ţară printre care şi Alba Iulia, Timişoara, Iaşi, Cluj-Napoca, Braşov, Constanţa, Târgu Mureş, Galaţi, Craiova şi nu numai.
ZIUA I
În Bucureşti, prima zi de proteste a reuşit să adune şi numărul cel mai mare de oameni de până acum, astfel încât peste 4.000 de persoane s-au adunat de-a lungul serii şi au protestat până târziu în noapte, o parte dintre ei stând în stradă până după 3.30. Prima zi de proteste, la locul de întâlnire - fântâna de la Universitate, adevărat simbol al manifestaţiilor de orice gen din Capitală - oamenii au început să vină încă de la ora 17.00.
În prima zi de proteste, mulţimea a rupt bariera de jandarmi înainte de ora 18.00 şi a reuşit să ocupe bulevardul Nicolae Bălcescu din Capitală, pentru câteva ore, traficul fiind blocat. ZIUA II Apoi, luni, bucureştenii au ieşit din nou în Piaţa Universităţii. După ce, în prima zi peste 4.000 de oameni au pornit în marş chiar pe Bulevardul Nicolae Bălcescu blocând traficul, în cea de-a doua zi, aproximativ 1.000 de manifestanţi s-au strân