Proiectul Roşia Montană a stârnit o puternică reacţie şi din partea Partidului Mişcarea Populară. Atât liderii naţionali ai acestei grupări politice, în frunte cu Eugen Tomac, cât şi cei locali, respectiv Corneliu Popovici, au criticat în termeni duri intenţia Guvernului de a autoriza exploatarea de la Roşia Montană şi i-au cerut premierului Victor Ponta să renunţe la acest proiect de lege.
Reprezentanţii Partidului Mişcarea Populară au adus şi argumente pentru stoparea acestui proiect controversat. Printre doleanţe se numără respectarea standardelor de mediu, prezervarea patrimoniului naţional, dar şi o transparenţă deplină a contractelor şi condiţiilor de exploatare pentru buna informare a publicului.
Reprezentanţii Partidului Mişcarea Populară mai cer şi ca beneficiile financiare obţinute de Statul Român să meargă în investitii şi nu în consum, iar de aceste beneficii să aibă parte toţi cetăţenii României (locuri de muncă, bani, energie ieftină etc).
Partidul Mişcarea Populară este împotriva proiectului în actuala formă şi, în consecinţă, îi cere primului-ministru să înceapă dialogul cu societatea civilă pentru a ajunge la cea mai bună soluţie în privinţa investiţiilor de la Roşia Montană.
Proiectul Roşia Montană a stârnit o puternică reacţie şi din partea Partidului Mişcarea Populară. Atât liderii naţionali ai acestei grupări politice, în frunte cu Eugen Tomac, cât şi cei locali, respectiv Corneliu Popovici, au criticat în termeni duri intenţia Guvernului de a autoriza exploatarea de la Roşia Montană şi i-au cerut premierului Victor Ponta să renunţe la acest proiect de lege.
Reprezentanţii Partidului Mişcarea Populară au adus şi argumente pentru stoparea acestui proiect controversat. Printre doleanţe se numără respectarea standardelor de mediu, prezervarea patrimoniului naţional, dar şi o transparenţă deplină a contractelor şi condiţ