La nici 17 ani împliniți, Patrick Ciorcilă dă toate pronosticurile peste cap și își croiește drumul spre vârful ierahiei mondiale.
Partida a contat pentru turul al doilea, iar Ungur, cap de serie numărul 2, pornea ca mare favorit, având de partea sa un atu important: experiența. Ciorcilă a jucat, însă, perfect, fără trac și a reușit să câștige primul set, scor 7-6, după un tie-break incitant. În actul secund, tânărul tenisman din Cluj s-a impus mult mai lejer, câștigând setul cu 6-3. Grație acestui succes, Ciorcilă a obținut încă 15 puncte ATP care se vor adăuga celor 40 deținute înaintea turneului. În sferturile de finală, Ciorcilă îl va înfrunta pe austriacul Gerald Melzer (252 ATP). Patrick este în acest moment cel mai bine clasat jucător de vârsta lui în clasamentul mondial al seniorilor (618 ATP) și are toate șansele să urce mult mai sus dacă va continua seria evoluțiilor bune din această perioadă.
Jucătorul clujean nu este la prima participare la un turneu challenger, el jucând anul acesta la patru turnee în Roma, Arad, Timișoara și acum la Brasov. Braşov Challenger se desfășoară în perioada 2-9 septembrie 2013 în incinta Bazei Sportive Olimpia din Braşov si face parte din categoria ATP Challenger Tour, turneu dotat cu premii în valoare totală de 30.000 €. Este un turneu important, la care participa cei mai buni jucători români ai momentului: Adrian Ungur, Victor Crivoi şi Florin Mergea.
Înainte de a participa la challengerul brașovean, Ciorcilă a jucat la Brașov în cadrul unui turneu futures, unde a ajuns până în sferturile de finală , când a fost nevoit să abandoneze din cauza unei accidentări