Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Iată sexy-gardianul lui Becali!

Publicat in Ziarul Ring, vineri 6 septembrie 2013 ·

Penitenciarul Poarta Albă, unde va fi mutat latifundiarul Gigi Becali de la Jilava, se poate mândri cu o angajată extrem de sexy.

Carmen este agent operativ principal la Penitenciarul Poarta Albă, unde lucrează încă din anul 2010. Dacă ne luăm după fotografiile pe care le-a postat pe contul de Facebook, am putea spune fără doar şi poate că tânăra suceşte minţile tuturor bărbaţilor. Constănţeanca, angajată la penitenciarul unde va ajunge şi George Becali, a câştigat, anul trecut, salarii de 15.000 de lei, potrivit ultimei sale declaraţii de avere, iar pe numele său are doar o maşină fabricată în 2004 şi un credit de 10.000 de lei, ce trebuie plătit până în 2017.

I se spune "Sirena"

Comparată cu o "sirenă" de una dintre colegele de la Poarta Albă, Carmen este pasionată şi de sport, în special de mersul pe bicicletă. Totuşi, anul trecut a avut parte şi de o întâmplare nefericită când, aflându-se la sală, hoţii au lăsat-o fără bicicletă. "Trebuie să fiu mereu cu ochii în patru pe stradă să nu îmi fure cineva ceva, să nu îmi dea în cap pe la spate, să nu mă violeze?", a scris, indignată, Carmen.

"Becali va beneficia de o cameră tot cu deţinuţi mulţi, dar selecţionaţi astfel încât să nu creeze probleme. Avem în penitenciar poliţişti, judecători, primari, precum şi profesori universitari." - Gelu Dincă, directorul Penitenciarului Poarta Albă

Penitenciarul Poarta Albă, unde va fi mutat latifundiarul Gigi Becali de la Jilava, se poate mândri cu o angajată extrem de sexy.

Carmen este agent operativ principal la Penitenciarul Poarta Albă, unde lucrează încă din anul 2010. Dacă ne luăm după fotografiile pe care le-a postat pe contul de Facebook, am putea spune fără doar şi poate că tânăra suceşte minţile tuturor bărbaţilor. Constănţeanca, angajată la peni

Articolul in Ziarul Ring >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cum explică PSD absența de la congresul PNL, unde fiecare partid din coaliție e reprezentat / „Menținem o separare clară”

HotNews acum o ora
Reprezentați de la toate partidele din coaliție, inclusiv minorități, sunt prezenți la congresul PNL, cu excepția PSD, care, în ultima săptămână, a criticat măsurile fiscale anunțate de Ilie Bolojan. Partidul social democrat a transmis, pe grupul de

VIDEO Nicușor Dan, în aplauzele liberalilor, la ieșirea de la Congresul PNL. Ce a declarat președintele

HotNews acum 2 ore
După discursul în care a lăudat PNL-ul care „a mers în direcția corectă” când România a trecut printr-un moment dificil în urmă cu două luni, președintele Nicușor Dan a fost aplaudat la ieșirea din sala unde se desfășoară congresul. Nicușor Dan, car

Csoma Botond la Congresul PNL: Expresia „lasă că merge și așa” nu-și mai are locul

Mediafax acum 50 minute
Csoma Botond, reprezentantul UDMR, a transmis la Congresul Partidului Național Liberal că vechile atitudini nu mai funcționează. Reprezentantul UDMR a recunoscut că relația cu PNL este complexă, cu momente bune, dar și tensionate, variind de la cola

Dominic Fritz, atac la PSD: Din păcate, încă este un partid foarte clientelar, care a acaparat o bună parte din statul român. Dacă mi-ar fi spus cineva că o să stau la masă cu Sorin Grindeanu să negociez un guvern, aş fi zis că e nebun

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele USR Dominic Fritz susţine că PSD, formaţiune alături de care USR guvernează, este în continuare ”un partid foarte clientelar, care a acaparat o bună parte din statul român”. Dominic Frit

Vine din nou canicula. Cod galben în şase judeţe şi în București. Valul de căldură se va extinde şi intensifica

HotNews acum 2 ore
ANM a emis o atenționare cod galben de caniculă care vizează, duminică, șase județe și Capitala. Meteorologii spun că de săptămâna viitoare căldura extremă va fi resimțită în mai multe zone din țară. Duminică, în intervalul orar 12 – 21, în judeţele

Nicuşor Dan a anunţat o conferinţă de presă, luni, la ora 10

News.ro acum o ora
Preşedintele României, Nicuşor Dan, a anunţat că, luni, la ora 10, va face o conferinţă de presă şi va răspunde la toate întrebările jurnaliştilor.

Ciprian Ciucu, despre o candidatură la Primăria Capitalei: Sper să am partidul cu mine

Gandul acum 2 ore
Pentru Ciprian Ciucu, susținerea PNL pentru o eventuală candidatură la Primăria Capitalei este „un pas esențial”. Întrebat dacă vicepreședinția PNL ar fi un prim pas către o candidatură la Primăria Capitalei, Ciprian Ciucu recunoaște că are emoții ș

Dacian Cioloș, despre momentul în care a fost refuzat de taximetrist la aeroportul Otopeni: „Situație absurdă”

HotNews acum 5 ore
Fostul premier Dacian Cioloș a reacționat public după ce presa a scris că a fost refuzat de un taximetrist la Aeroportul Henri Coandă, precizând că nu a depus nicio plângere împotriva șoferului și că, din punctul său de vedere, acesta nu este vinova

Modificarea Statutului PNL, ratificată la Congresul extraordinar al partidului

Ziua Constanta acum o ora
Congresul extraordinar al PNL a ratificat, sâmbătă, modificarea Statutului partidului, informează Agerpres. S-au înregistrat un vot împotrivă și două abțineri privind modificarea Statutului PNL, potrivit secretarului general interimar al liberalilor

Avertizare meteo: Cod galben de caniculă în București și 6 județe. Temperaturi de 36°C duminică

Mediafax acum 3 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis, sâmbătă, alerta Cod galben de caniculă pentru duminică, între orele 12 – 21. Temperaturile vor ajunge la 35-36°C, iar indicele temperatură-umezeală se va apropia de pragul critic de 80 de unități. Zone

Vremea

București
acum

28°
sâm.

17°/32°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

26°
sâm.

15°/30°
dum.

15°/31°
lun.

18°/35°
mar.

20°/33°
Constanta
acum

30°
sâm.

18°/30°
dum.

21°/28°
lun.

22°/29°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/29°
lun.

18°/32°
mar.

19°/32°
Timisoara
acum

26°
sâm.

15°/29°
dum.

17°/35°
lun.

22°/37°
mar.

21°/36°