Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu a declarant că în Bucureşti există 64.000 de câini fără stăpân, după cum reiese din datele făcute publice de către ASPA la ultimul recensământ canin.
Sorin Oprescu a susţinut că, timp de cinci ani, a încercat toate metodele pentru a diminua numărul câinilor de pe stradă, dar tot ceea ce a propus nu a primit sprijin suficient. "Timp de cinci ani am încercat. (...) Am sterilizat în continuu. Adopţiile au avut o rată mică. Am luat măsuri, am schimbat conducerea ASPA când am văzut că nu făceau treabă, dar văd că nu este suficient", a spus primarul general.
Oprescu a admis că zilnic sunt prinşi puţini câini în Bucureşti, 40 câini/zi, adăugând are în plan să se ajungă la un număr de 140-200. "Din luna mai 2013, niciun câine agresiv nu s-a întors în teritoriu. S-a aplicat pentru cei bolnavi şi agresivi, nu s-au întors în teritoriu", a afirmat Oprescu, răspunzând unei întrebări legate de OUG 155/2001 care permite eutanasierea câinilor.
Sorin Oprescu a spus că va respecta părerea bucureştenilor la referendumul pe care doreşte să îl organizeze la sfârşitul lunii septembrie, potrivit Agerpres.
ASPA a sterilizat 25.000 de câini în 2012 şi 11.000 anul acesta.
Sorin Oprescu a declarat că nu îşi va prezenta demisia de onoare, pentru că vina nu îi aparţine lui în totalitate. "Dacă aş şti că demisia mea ar rezolva problema şi aş aduce copilul înapoi aş pleca în 5 minute", a spus primarul general, subliniind că este în această situaţie "între ciocan şi nicovală" şi există multă ipocrizie.
Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu a declarant că în Bucureşti există 64.000 de câini fără stăpân, după cum reiese din datele făcute publice de către ASPA la ultimul recensământ canin.
Sorin Oprescu a susţinut că, timp de cinci ani, a încercat toate metodele pentru a diminua numărul câinilor de pe stradă, d