Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bani de la Guvern pentru achiziţionarea unui tomograf la Spitalul de Copii. Ce semnal de alarmă trage Sorin Grindeanu

Publicat in Press Alert, joi 5 septembrie 2013 ·

Veşti bune pentru prichindeii internaţi la Spitalul de Copii “Louis Ţurcanu” din Timişoara. Guvernul a alocat încă 500.000 de lei pentru realizarea noului corp de clădire al instituţiei, plus încă 500.000 de euro pentru achiziţionarea unui tomograf performant. Pesedistul Sorin Grindeanu, cel care s-a angajat că Spitalul de Copii va avea un nou corp de clădire, a reafirmat, astăzi, că reprezentanţii municipalităţii ar fi putut să se mişte mai repede astfel încât licitaţia să fi fost ridicată pe SEAP mai repede. Deputatul a adăugat că atât parlamentarilor de Timiş, cât şi lui Titu Bojin şi lui Nicolae Robu le va fi “de două ori mai greu să convingem guvernanţii să aloce alte fonduri pentru anul 2014, în condiţiile în care nu am fost în stare să-i cheltuim pe cei pe care i-am primit în acest an”.

Viceprimarul Timişoarei, Dan Diaconu, afirma pentru PRESSALERT.ro că şi municipalitatea va aloca 500.000 de euro astfel încât să se poată achiziţiona un tomograf la Spitalul de Copii “Louis Ţurcanu”. Deputatul Sorin Grindeanu este, însă, de părere că milionul de euro strâns de la Primărie şi de la Guvern este suficient pentru achiziţionarea a cel puţin două tomografe, nu doar unul, în condiţiile în care în celelalte ţări din Uniunea Europeană un astfel de echipament costă în jur de 300.000 – 350.000 de euro. “Voi urmări foarte atent modul în care aceste sume vor fi cheltuite. La privaţi, un tomograf costă în jur de 350.000 de euro, dar când e vorba să achiziţionăm unul pentru un spital, costă cam un milion de euro. Nu ştiu de ce aparatura medicală se achiziţionează în România la preţ dublu decât în alte ţări şi ne mirăm că nu merge sistemul de sănătate”, a conchis pesedistul.

Veşti bune pentru prichindeii internaţi la Spitalul de Copii “Louis Ţurcanu” din Timişoara. Guvernul a alocat încă 500.000 de lei pentru realizarea noului corp de clădire al instituţiei, p

Articolul in Press Alert >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, primele declarații despre numirea făcută la CCR. De ce l-a ales pe Dacian Cosmin Dragoș

HotNews acum 2 ore
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că prin decizia de a-l nominaliza pe Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale a României (CCR) a dorit să își reafirme „angajamentul față de buna funcționare a autorităților p

VIDEO Aeroportul din Marsilia, închis din cauza incendiilor de vegetație. Localnicii, îndemnați să evite „toate activitățile în aer liber”

HotNews acum o ora
Un incendiu de vegetație care se propaga rapid în sudul Franței, alimentat de rafale de vânt de până la 70 de kilometri pe oră, a dus la închiderea Aeroportului Marseille Provence, marți, potrivit unui purtător de cuvânt, afectând călătoriile chiar

„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe miercuri, 9 iulie, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Doru Bușcu

Cancan acum 27 minute
Invitatul emisiunii este Doru Bușcu. Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul.

Trafic perturbat pe DN 6, în zona Orşova, din cauza unui incendiu de vegetaţie produs pe versant / Cad pe şosea lemne aprinse şi pietre

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Traficul rutier este perturbat, marţi, pe DN 6, în zona Orşova, din cauza unui incendiu de vegetaţie produs pe versant. Traficul poate fi oprit în orice moment. Potrivit drumarilor, cad pe şosea lemn

VIDEO. Un bărbat a murit, după ce a fost „aspirat” de motorul unui avion, în Italia

Ziua Constanta acum 4 ore
Un incident tragic a avut loc pe un aeroport internațional din Italia. Este vorba despre un bărbat a intrat pe pistă și a murit, fiind tras de motorul unui avion din aeroportul Milano Bergamo, potrivit corriere.it. Se pare că persoana a dat buzna în

Premierul Ilie Bolojan va fi consiliat în domeniul politicii externe de Dragoș Hotea

Ziua Constanta acum o ora
De asemenea, secretarul de stat Dragoș Hotea va continua să coordoneze problematica politicilor memoriei, la nivelul Cancelariei Prim-Ministrului. Cu o experiență de peste 18 ani în domeniul politicii externe și al promovării drepturilor omului, sec

BNS anunță „proteste împotriva austerității”: „Nu acceptăm ca salariații, din public și privat, să plătească din nou prețul incompetenței și risipei”

HotNews acum 28 minute
Blocul Național Sindical a anunțat că marți „s-a reunit în format hibrid și a adoptat un plan de acțiune ferm ca reacție la angajarea răspunderii Guvernului României pe primul pachet de măsuri de austeritate și la anunțul Cabinetului Bolojan privind

BNR menține dobânda cheie la 6,50% pe an. Deciziile Consiliului de administraţie

Ziua Constanta acum 3 ore
Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României a decis, marți, 08 iulie, să mențină rata dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,50% pe an, informează banca centrală printr-un comunicat. Rata anuală a inflației s-a menținut în april

ANRE elimină dublarea tarifelor pentru energia electrică stocată și reintrodusă în rețea

Ziua Constanta acum o ora
Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) anunță aprobarea Ordinului privind Normele metodologice pentru exceptarea de la plata tarifelor reglementate aplicate energiei electrice stocate și ulterior reintrodusă în rețea. Auto

Garda Civilă spaniolă: Totul indică o depăşire a limitei de viteză, în cazul accidentului lui Diogo Jota

News.ro acum 2 ore
Garda Civilă spaniolă îşi continuă ancheta privind accidentul rutier în urma căruia Diogo Jota (28 de ani), atacantul portughez al echipei Liverpool, şi fratele său André Silva (25 de ani) şi-au pierdut viaţa săptămâna trecută în Spania. Potrivit pr

Vremea

București
acum

37°
mar.

21°/37°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

34°
mar.

23°/35°
mie.

19°/32°
joi

16°/23°
vin.

15°/24°
Constanta
acum

27°
mar.

20°/30°
mie.

19°/28°
joi

16°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

34°
mar.

17°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/15°
vin.

11°/20°
Timisoara
acum

20°
mar.

17°/32°
mie.

12°/16°
joi

14°/24°
vin.

14°/26°