Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ponta: Schema de minimis va trece de la Finanţe la agenţiile de dezvoltare regională

Publicat in Mediafax, joi 5 septembrie 2013 ·

Agenţiile de dezvoltare regională vor gestiona schema de minimis, nu Ministerul Finanţelor, pentru a se evita situaţii ca cea de săptămâna trecută, când sesiunea de înregistrare online a IMM-urilor a fost anulată după blocarea site-ului, potrivit premierului Victor Ponta.

"Cred că soluţia pe care împreună cu ministrul de Finanţe, domnul Chiţoiu, o vom aplica în perioada imediat următoare este să nu mai ţină la Ministerul de Finanţe aceste programe şi să le dăm la ADR-uri (agenţii de dezvoltare regională), cele care au funcţionat până la urmă cel mai bine, şi nu o să mai avem calculatoare care se blochează şi zeci de mii de firme care accesează doar la Ministerul de Finanţe", a declarat joi Ponta, aflat într-o vizită în judeţul Călăraşi, unde a participat la semnarea unor contracte între autorităţile locale şi beneficiari de fonduri europene alocate în baza Programului Creşterea Competitivităţii.

Ministerul Finanţelor a decis ca sesiunea de înregistrare online pentru schema de minimis, derulată la 28 august şi reclamată de mai mulţi înreprinzători, să fie anulată şi reluată ulterior pentru a fi eliminată astfel orice suspiciune cu privire la corectitudinea derulării acestei proceduri.

La 28 august, mai mulţi întreprinzători care au încercat să acceseze pagina de internet a Ministerului Finanţelor au reclamat că secţiunea dedicată schemei de minimis în valoare maximă de 500 milioane lei s-a blocat după deschidere, iar la scurt timp procesul de selecţie a fost declarat închis, aceştia nemaiputând aplica pentru ajutorul financiar.

Ulterior, ministerul a transmis un comunicat în care arăta că pagina de internet dedicată schemei de minimis pentru IMM-uri a fost accesată de 20.225 de persoane, iar restul celor interesaţi nu au mai putut intra pe site deoarece limita tehnică a echipamentelor IT "era deja atinsă".

Guvernul a aprobat, în urmă

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Atac cu cuțitul într-o școală din China. Atacatorul a ucis opt persoane și a rănit 17

HotNews acum o ora
Opt persoane au fost ucise şi alte 17 rănite într-un atac cu cuţitul comis sâmbătă de un student de 21 de ani într-o şcoală din oraşul Wuxi din estul Chinei, au anunţat autorităţile, precizând că suspectul a fost arestat, relatează Reuters şi AFP, p

Tânăr de 18 ani, înjunghiat mortal la o petrecere de majorat. Cum s-a produs tragedia

Ziare.com acum 3 ore
Un tânăr de 18 ani a murit, în noaptea de vineri spre sâmbătă, 16 noiembrie, după ce a fost înjunghiat în zona toracică de un alt tânăr cu care a avut o altercație. Scandalul a izbucnit la o petrecere de majorat organizată într-o pensiune din apropi

Preşedintele României, Klaus Iohannis, întrevedere cu Preşedintele Republicii Federale Germania, Frank-Walter Steinmeier

Ziua Constanta acum 56 minute
Preşedintele României, Klaus Iohannis, a fost primit sâmbătă, 16 noiembrie 2024, de către Preşedintele Republicii Federale Germania, Frank-Walter Steinmeier, la Palatul Bellevue, cu prilejul vizitei oficiale la Berlin. Potrivit Administrației Prezid

Dominic Fritz: „Clasa de mijloc e împovărată de guvernul PSD-PNL cu taxe tor mai mari, dar pe Rareș Bogdan îl freacă grija că ar putea să rămână însărcinat”

HotNews acum 2 ore
Primarul Timișoarei a reacționat după ce prim-vicepreşedintele PNL, Rareş Bogdan, a lansat un atac asupra sa și i-a catalogat pe cei din USR drept „reprezentanţi woke care doreau să rămână bărbaţii însărcinaţi, vor să-l anuleze pe Moş Crăciun, nu vo

Comunicatul FRF, după ce România - Kosovo a fost abandonat: „Nu poate exista decât un singur rezultat”

Gazeta Sporturilor acum 36 minute
, partidă din etapa 5 a Ligii Națiunilor, a fost abandonată în prelungiri, la scorul de 0-0, după ce oaspeții au părăsit terenul și nu s-au mai întors de la cabine. Federația Kosovară a anunțat că din cauza presupuselor scandări rasiste. Federația R

SUA. McDonald's investeşte 100 de milioane de dolari pentru a readuce clienţii după epidemia de E. coli

Mediafax acum 40 minute
Investiţiile includ 65 de milioane de dolari care vor merge direct către francizele cele mai afectate, a declarat compania. Centrele americane pentru controlul şi prevenirea bolilor au declarat că ceapa tăiată mărunt de pe hamburgerii Quarter Pounde

Avion lovit de un glonț când se pregătea să decoleze. Ce s-a întâmplat cu pasagerii FOTO/VIDEO

Ziare.com acum o ora
Un glonț a lovit corpul unui avion Southwest Airlines care se pregătea de decolare de pe un aeroport din Dallas, ceea ce a dus la anularea zborului de vineri seară, a anunțat compania aeriană, potrivit AP. Nu s-au semnalat răniți, iar forțele de ord

„Trebuie să facem totul pentru a pune capăt acestui război anul viitor, prin mijloace diplomatice”, afirmă Zelenski

HotNews acum 2 ore
Ucraina trebuie să facă tot posibilul pentru a pune capăt războiului prin mijloace diplomatice, a declarat președintele Volodimir Zelenski într-un amplu interviu acordat postului public de radio-televiziune Suspilne și difuzat sâmbătă, relatează The

VIDEO Şofer polonez de TIR, prins când circulă pe contrasens pe A1 Bucureşti-Piteşti. S-a ales cu amendă şi cu permisul suspendat

HotNews acum 6 ore
Un şofer de TIR, cetăţean polonez, a fost amendat de polițiști cu 3.000 de lei și a rămas fără permis de conducere, după ce a fost prins sâmbătă dimineață, 16 noiembrie, în timp ce circula pe contrasens pe autostrada A1 Bucureşti – Piteşti, sensul s

Proteste în Abhazia: Manifestanţii refuză să evacueze clădirea parlamentului, ocupată cu o zi înainte

News.ro acum 2 ore
La Tbilisi, manifestanţii din regiunea separatistă Abhazia, sprijinită de Rusia, au refuzat sâmbătă să părăsească clădirea parlamentului pe care au ocupat-o cu o zi înainte, în semn de protest faţă de un acord de investiţii semnat cu Moscova, transm

Vremea

București
acum

sâm.

3°/8°
dum.

3°/9°
lun.

3°/11°
mar.

5°/11°
Iasi
acum

sâm.

2°/10°
dum.

2°/11°
lun.

2°/11°
mar.

3°/13°
Constanta
acum

sâm.

1°/8°
dum.

5°/9°
lun.

5°/10°
mar.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

0°/6°
dum.

-1°/7°
lun.

1°/9°
mar.

1°/9°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/7°
dum.

0°/9°
lun.

2°/10°
mar.

4°/14°