Au trecut deja şase etape din Liga a IV-a din fotbalul judeţean, etapă care s-a disputat miercuri. În prima serie Victoria Apa conduce detaşat, însă din spate vine tare Talna Oraşu Nou, care a obţinut patru victorii, având cu două meciuri mai puţin disputate, urmând să joace miercuri partida cu Someşul Odoreu. Turul Micula a pierdut cu 4-2 confruntarea de la Recolta Dorolţ, iar Olimpia II a suferit prima înfrângere, la Botiz. Asta pentru că mai mulţi jucători se află în pregătiri cu lotul de seniori al Olimpiei. AS Livada nu s-a prezentat la jocul de la Babţa, iar cel mai probabil, Comisia de Disciplină şi Competiţii din cadrul AJF Satu Mare va omologa rezultatul la „masa verde“, 3-0 pentru gazde.
Schimbare de lider în seria B, şvabii din Cămin s-au instalat pe primul loc după ce au zdrobit cu 10-0 pe Victoria Petreşti. Formaţia din Foieni ocupă locul doi, la egalitate de puncte cu echipa din Cămin, însă cu un golaveraj inferior. Someşul Oar a cedat prima poziţie, meciul acestei etape urmând să îl dispute pe 11 septembrie, în compania celor de la Schamagosch Ciumeşti. Nou-promovata Luceafărul Decebal se află pe locul 4, cu 12 puncte.
Unirea Tăşnad pare să nu mai fie aceeaşi formaţie tăioasă din sezonul trecut, şi, chiar dacă a învins cu 5-2 pe Recolta Sanislău, tăşnădenii au acumulat doar zece puncte în şase etape.
Daniel C. Au trecut deja şase etape din Liga a IV-a din fotbalul judeţean, etapă care s-a disputat miercuri. În prima serie Victoria Apa conduce detaşat, însă din spate vine tare Talna Oraşu Nou, care a obţinut patru victorii, având cu două meciuri mai puţin disputate, urmând să joace miercuri partida cu Someşul Odoreu. Turul Micula a pierdut cu 4-2 confruntarea de la Recolta Dorolţ, iar Olimpia II a suferit prima înfrângere, la Botiz. Asta pentru că mai mulţi jucători se află în pregătiri cu lotul de seniori al Olimpiei. AS Livada nu s-a