Ieri dimineață, o comisie formată din primarul Dumitru Pantazi, protopopul Pavel Postolachi, părintele Dumitru Cristea, inginerul Iulian Perțu și arhitectul Ioan Sasu s-au întâlnit pentru a stabili dacă mai este sau nu oportună construirea fântânei arteziene în piațeta din fața Catedralei și Primăriei.
În prima fază s-a pus în discuție reproiectarea piațetei, pentru că viitoarea Catedrală ar urma să mai aibă un rând de scări în față, fapt ce va duce la restrângerea locației. Mai mult, cele două părți au stabilit până unde vor fi puse pavele sau unde vor fi amenajate rondurile de flori.
”Ținând cont de faptul că de la inițierea proiectului de piațetă au trecut peste 9 ani, au fost reanalizate soluțiile de pavaje și pentru fântâna arteziană,” ne-a declarat inginer Iulian Perțu, Primăria Pașcani
La discuții a participat și arhitectul Ioan Sasu, cel care a lucrat și la proiectul de construcție al Catedralei.Menționăm că în fața Primăriei Pașcani va fi amenajată o piațetă, iar suma alocată acestor lucrări este de aproximativ 50 de miliarde lei vechi. Cea mai mare parte va fi cheltuită pentru realizarea unei fântâni arteziene, lucrare estimată la aproximativ 790.000 lei, fără TVA.
Cât despre construcția Catedralei “Pogorârea Sfântului Duh”, aceasta parcă stă pe loc. Începută în anul 2000 a costat până în momentul de față aproximativ 30 miliarde de lei, cei mai mulți bani venind de la Guvernul României prin Ministerul Culturii, dar și de la administrația locală.
Citește și: Câteva miliarde de lei vor fi cheltuite pentru fântâna arteziană și piațeta din apropierea sediului Primăriei Rățoi i-a explicat în teren lui Pantazi cum trebuie realizate investițiile din jurul Palatului Administrativ Circuit închis pentru Morga Spitalului Casieriile Eco Salubritatea au schimbat programul de lucru
Ieri dimineață, o comisie formată din primarul Du