Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Peste 200 de răniţi în Marea Britanie, într-un acident în lanţ de cel puţin 100 de maşini

Publicat in Jurnalul, joi 5 septembrie 2013 ·

Cel puţin 200 de persoane au fost rănite joi, după ce peste 100 de vehicule au fost implicate într-un accident în lanţ, pe un pod care leagă insula Sheppey de comitatul Kent, în Marea Britanie, relatează BBC.

Accidentul, în care au fost implicate peste 100 de vehicule, înclusiv mai multe camioane, s-a produs din cauza vizibilităţii reduse pe autostrada A249, joi, la ora locală 7.15. Potrivit unui raport preliminar, în accident au fost implicate peste 40 de vehicule, însă poliţia a anunţat că numărul acestora depăşeşte 100.

Un martor a spus că vizibilitatea era foarte scăzută, iar şoferii circulau cu farurile stinse. Şoferul Martin Stammers, a descris scena ca fiind "îngrozitoare", cu maşini care au intrat sub TIR-uri şi oameni răniţi. El a spus că vizibilitatea era aproximativ de 9-18 metri, când s-a apropiat de pod şi a văzut cinci maşini care intraseră una în alta. "Timp de 10 minute, tot ce am putut auzi a fost zgomotul maşinilor care se ciocneau", a declarat Stammers.

Inspectorul de poliţie Andy Reeves a declarat că nu există morţi în urma acestui accident, iar aproximativ 200 de persoane au suferit leziuni uşoare. El a adăugat că unele persoane, care încă se aflau în vehicule, pot fi rănite grav.

Potrivit BBC, şase persoane ar putea să fi fost rănite grav, în urma coliziunii. Unii răniţi au fost scoşi din maşini de către pompieri.

Referindu-se la cauza accidentului, Reeves a declarat că este "prea devreme pentru a stabili cauza accidentului", iar unul dintre factori ar putea fi vremea.

"Pot să confirm că a fost şi continuă să fie foarte periculos. Mi-au spus că a fost ceaţă densă şi, cu siguranţă, în acel moment era o vizibilitate redusă", a adăugat el.

Reeves a anunţat că traficul rutier pe acest segment de autostradă ar putea rămâne închis întreaga zi, inclusiv la orele de vârf, seara

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine și-a depus candidatura la BEC în ultima zi, fără semnături

Libertatea acum 11 minute
Remus Pricopie, rectorul SNSPA, a anunțat sâmbătă seară, 15 martie, că și-a depus candidatura la alegerile prezidenţiale chiar dacă dosarul său nu are liste de semnături, iar acest lucru va atrage automat invalidarea din partea BEC.

Peste 200 de persoane, la mitingul ”EuRo Manifest” de la Iaşi

News.ro acum 3 ore
Peste 200 de persoane au participat, sâmbătă seară, la mitingul ”EuRo Manifest” din Piaţa Unirii din Iaşi.

Macron dezvăluie planul pentru o forță de menținere a păcii în Ucraina, cu „mii de soldați”, fără permisiunea Rusiei

HotNews acum o ora
Președintele francez, Emmanuel Macron, preconizează că o ipotetică forță de menținere a păcii în Ucraina ar fi formată din „câteva mii de oameni pentru fiecare țară” și nu ar avea nevoie de aprobarea Rusiei, transmite EFE, citată de Agerpres. Într-u

Șeful Telegram, Pavel Durov, a plecat din Franța pentru „câteva săptămâni” în Dubai

HotNews acum 36 minute
Fondatorul Telegram, Pavel Durov, vizat de o anchetă la Paris pentru complicitate la activități infracționale, a părăsit Franța sâmbătă cu permisiunea autorităților, a aflat AFP din trei surse apropiate cazului, relatează Agerpres. În urmă cu câteva

UPDATE - Mesaj RO-Alert transmis în Bucureşti, după ce un băiat de 14 ani a plecat de acasă, vineri/ Adolescentul a fost găsit

News.ro acum o ora
Autorităţile din Bucureşti au transmis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-Alert prin care solicită sprijinul populaţiei pentru găsirea unui adolescent de 14 ani care vineri a plecat de acasă. Băiatul a fost găsit.

Jandarmii au găsit obiecte şi substanţe interzise la suporterii echipei Steaua, la intrarea în Bucureşti. Zeci de fani au ajuns la secţia de poliţie

News.ro acum 2 ore
Jandarmeria Capitalei anunţă că, în contextul meciului din Liga a II-a între echipele AFC Câmpulung Muscel şi Steaua Bucureşti, de la Câmpulung, s-au luat măsuri în privinţa a zeci de suporteri ai Stelei la care s-au găsit obiecte şi substanţe inter

Superliga: Farul a remizat cu Poli Iaşi, scor 0-0, în prima etapă a play-out-ului

News.ro acum 2 ore
Formaţia Farul Constanţa a terminat la egalitate, sâmbătă, pe teren propriu, scor 0-0, cu echipa Poli Iaşi, în prima etapă a play-out-ului Superligii. Farul: Buzbuchi – Sîrbu (Gustavo ’60), Larie, Bălaşa (Baptista ’80), Cr. Ganea – Vînă, Dican (N. P

Ilie Bolojan, după summitul convocat de Starmer: România continuă sprijinul pentru Ucraina

Libertatea acum 6 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a participat sâmbătă la un summit virtual convocat de premierul britanic Keir Starmer, unde a subliniat angajamentul României de a continua sprijinul pentru Ucraina.

Incendiu într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca/ Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire

News.ro acum 4 ore
Un incendiu a izbucnit, sâmbătă după-amiază, într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca, pompierii intervenind cu trei autospeciale şi reuşind să stingă focul. Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire, fără a a

Viktor Orban promite măsuri drastice împotriva presei şi ONG-urilor într-un discurs presărat cu teorii ale conspiraţiei: “Urmează curăţenia de Paşte. Insectele au iernat / Vom elimina întreaga armată din umbră”

News.ro acum 5 ore
Premierul populist al Ungariei, Viktor Orban, a promis sâmbătă că îşi va elibera ţara de cei despre care susţine că lucrează pentru interesele puterilor străine, afirmând că guvernul său de dreapta va elimina o „armată din umbră” globală care serveş

Vremea

București
acum

14°
sâm.

14°/25°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

1°/7°
Iasi
acum

sâm.

6°/24°
dum.

5°/9°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

16°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/16°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

10°/22°
dum.

4°/11°
lun.

-1°/6°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

11°
sâm.

11°/20°
dum.

6°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/6°