Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Producătorul uscătoarelor Dyson face angajări record anul acesta

Publicat in Ziarul Financiar, joi 5 septembrie 2013 ·

Producătorul britanic de electrocasnice Dyson a lansat cel mai mare program de angajări din istoria companiei, intenţionând să-şi tripleze numărul de ingineri, un semn al relansării economiei din Regatul Unit, scrie Financial Times.

Compania care produce aspiratoare, ventilatoare şi uscătoare de mâini intenţionează să angajeze 650 de persoane anul acesta, dintre care jumătate în Marea Britanie, iar restul la fabricile din Singapore şi Malaezia. Dyson are 4.500 de angajaţi, dar mai bine de jumătate sunt plasaţi în afara Marii Britanii.

Noua campanie de angajări va duce numărul personalului din Marea Britanie peste pragul de 2.000 de persoane. Grupul britanic a fost criticat puternic în anul 2002, când a decis să externalizeze 800 de locuri de muncă în Malaezia.

"Acum zece ani, industria britanică traversa o situaţie de genul 'ultimul stinge lumina'. Acum nu trebuie să mergi foarte departe ca să găseşti o poveste de succes, atât IMM-uri cât şi companii mari", spune Mark Swift, de la organizaţia manufacturierilor EEF. El cataloghează cifra de angajări vizată de Dyson drept "uriaşă".

Fondată în anul 1993 de către Lordul James Dyson, compania omonimă a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 354 de milioane de lire sterline, în creştere cu 19% faţă de 2011.

Producătorul britanic de electrocasnice Dyson a lansat cel mai mare program de angajări din istoria companiei, intenţionând să-şi tripleze numărul de ingineri, un semn al relansării economiei din Regatul Unit, scrie Financial Times.

Compania care produce aspiratoare, ventilatoare şi uscătoare de mâini intenţionează să angajeze 650 de persoane anul acesta, dintre care jumătate în Marea Britanie, iar restul la fabricile din Singapore şi Malaezia. Dyson are 4.500 de angajaţi, dar mai bine de jumătate sunt plasaţi în afara Marii Britanii. @

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rezultate parţiale după numărarea voturilor din aproape 70% dintre secţiile de votare. Ciolacu pe unu, Georgescu pe doi, Simion pe trei. Lasconi pe 4, dar aşteptă marile oraşe

Mediafax acum 22 minute
ION-MARCEL CIOLACU 1.101.364 - 22,63 % CĂLIN GEORGESCU 1.077.715 - 22,15 % GEORGE-NICOLAE SIMION 741.103- 15,23 % ELENA-VALERICA LASCONI 679.109 -13,96 % NICOLAE-IONEL CIUCĂ 475.729 - 9,78 % HUNOR KELEMEN 305.357 - 6,28 % MIRCEA-DAN GEOANĂ 257.069-

Nicușor Dan, despre votul la REFERENDUM: „Nu cred că partidele politice pot să ignore voința a 500.000 de bucureșteni”. Ce solicită primarul general

Gandul acum 34 minute
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, le-a mulțumit bucureștenilor pentru votul la referendumul local și deja a solicitat public partidelor politice ca într-o săptămână să se pronunțe cu privire la transpunerea în legislație a rezultatelor vot

Dan Vîlceanu (PNL), fost ministru în Guvernul Cîțu, către conducerea PNL: „Demisia. Toți. Acum!”

Gandul acum 40 minute
Dan Vîlceanu, fost ministru al Finanțelor în guvernul Cîțu, a postat, duminică seara, un mesaj scurt pe Facebook în care cere „demisia” conducerii PNL. Vâlceanu se alătură mesajului lui Ilie Bolojan, care îi cere lui Nicolae Ciucă să-și asume înfrân

Burduja: Conducerea actuală a PNL a ratat complet obiectivul pe care şi l-a asumat

Mediafax acum 22 minute
„Prima şi cea mai importantă concluzie după această zi grea: conducerea actuală a PNL a ratat complet obiectivul pe care şi l-a asumat. A avut la dispoziţie tot ce şi-a dorit, timp şi resurse. A venit pe fondul unui vot semnificativ pentru primarii

#Alegeriprezidențiale Nicolae Ciucă - „Avem un exercițiu de democrație care arată că pe scena politică este loc pentru toată lumea”

Ziua Constanta acum o ora
Nicolae Ciucă dat prima declarație după rezultatele parțiale. Iată ce declară acesta:: „Vreau să le mulțumesc tuturor românilor care au ieșit la vot, le mulțumesc tuturor celor care m-au votat sau nu m-au votat. Avem un exercițiu de democrație care

Superliga: Petrolul Ploieşti – Dinamo 0-1

News.ro acum 54 minute
Echipa bucureşteană Dinamo a învins duminică seara, în deplasare, scor 1-0, formaţia Petrolul Ploieşti, în etapa a 17-a din Superligă. Oaspeţii au dominat partida de la Ploieşti, iar în prima repriză Patrik Olsen a şutat bine în minutul 29, însă min

Mircea Geoană explică votul modest: „Este efectul unui atac extrem de dur împotriva familiei mele”

Gandul acum o ora
Candidatul independent Mircea Geoană a avut prima reacție după publicarea primelor exit-poll-uri, care îl dau pe poziția a șasea în cursa din primul tur al alegerilor prezidențiale, cu aproximativ 5%. El a catalogat rezultatele drept „dezamăgitoare”

Nicușor Dan, impresionat de mobilizarea oamenilor la urne: Sper ca Elena Lasconi să intre în turul doi, caz în care o voi susține

HotNews acum 37 minute
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat duminică seară că alegerile continuă în diaspora şi a făcut apel la oameni să meargă în continuare să-şi exprime opţiunile electorale. El a adăugat că îi îndeamnă pe românii din străinătate să v

UPDATE - Puternic incendiu în curtea unei firme din muncipiul Sibiu unde ard mai multe maşini / De la ce a pornit focul – FOTO

News.ro acum o ora
Pompierii intervin, duminică, pentru stingerea unui incendiu care a cuprins mai multe maşini în curtea unei firme din municipiul Sibiu. UPDATE: ISU Sibiu anunţă că incendiul a fost lichidat. ”În urma înlăturării efectelor negative şi a cercetării fă

Italia a câştigat pentru a doua oară consecutiv Cupa Davis

Mediafax acum 51 minute
Numărul 1 mondial Jannik Sinner l-a învins pe Tallon Griekspoor cu 7-6(2) 6-2 în al doilea meci de simplu, după ce Matteo Berrettini a câştigat în faţa lui Botic van de Zandschulp cu 6-4 6-2 în prima partidă. Acesta este al treilea titlu al Italiei

Vremea

București
acum

dum.

0°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/7°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

-0°/4°
Constanta
acum

dum.

1°/6°
lun.

2°/6°
mar.

3°/6°
mie.

4°/7°
Cluj-Napoca
acum

dum.

-5°/3°
lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
Timisoara
acum

dum.

-1°/6°
lun.

2°/9°
mar.

3°/7°
mie.

3°/8°