Un român a devenit erou în Italia, după ce a salvat viaţa unei fetiţe de opt ani, rănită într-un accident de circulaţie. Ion Purice, şofer de TIR, a pus camionul de-a curmezișul autostrăzii ca să o protejeze pe fetiţa marocană, care în urma unui impact fusese aruncată din maşină pe şosea.
Accidentul a avut loc duminică pe autostrada A4 din nordul Italiei, care leagă Milano de Veneţia. În urma coliziunii dintre două automobile, Jihan, o fetiţă de opt ani a fost proiectată prin geam pe şosea. Românul Ion Purice care se afla chiar în spatele celor două vehicule implicate în accident, a oprit camionul de-a curmezişul autostrăzii, pentru a proteja fetiţa de maşinile care veneau din spate.
Românul a aşteptat până la sosirea ambulanţei, apoi, a plecat mai departe în cursă, fără să ofere vreo declaraţie poliţiei. Deşi rănită grav, fata de origine marocană este acum în stare stabilă într-un spital din Bergamo.
După trei zile de căutări, eroul de pe autostradă a fost identificat. El se numeşte Ion Purice, are 29 de ani, este originar din Tulcea şi trăieşte de mai mulţi ani în Italia, în localitatea Taglio di Po. Românul este şofer de TIR la o firmă italiană care transportă peşte în Europa.
„Ion este practic un erou, nu contează naţionalitatea, el este un erou. Există o iniţiativă a preşedintelui Transportatorilor Auto Italieni, care i-a propus preşedintelui Republicii Italiene, Giorgio Napolitano, să-i acorde o decoraţie lui Ion. De asemenea, primarul localităţii Taglio di Po, din provincia Rovigo, doreşte să îi acorde un premiu”, a declarat jurnalistul Dario Altieri, de la „Voce di Rovigo”.
Un român a devenit erou în Italia, după ce a salvat viaţa unei fetiţe de opt ani, rănită într-un accident de circulaţie. Ion Purice, şofer de TIR, a pus camionul de-a curmezișul autostrăzii ca să o protejeze pe fetiţa marocană, care în urma unui impact fusese