Corpul de control al Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) Vrancea a efectuat, în luna august, o serie de verificări privind derularea programelor naţionale de sănătate. Vizate de acest control au fost programele naţionale de Oncologie, Diabet, Postransplant şi HIV/SIDA.
Inspectorii au verificat dacă există o concordanţă între serviciile medicale raportate şi cele efectuate, modul în care au fost utilizate fondurile alocate şi exactitatea datelor, dar şi stocurile de medicamente. Preşedintele CAS Vrancea, Mihai Copaci, susţine că în urma verificărilor nu au fost constatate probleme, motiv pentru care nu au fost date avertismente sau sancţiuni. De asemenea, Copaci spune că pacienţii incluşi în aceste programe de sănătate nu au probleme în ceea ce priveşte aprovizionarea cu medicamente.