Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Chinezii vor să finanțeze proiecte de peste 3 mld. euro în România. Vezi ce le-a atras atenția

Publicat in Capital, joi 5 septembrie 2013 ·

Băncile chineze sunt interesate să finanţeze proiecte în România în valoare de peste 3 miliarde de euro fie prin finanţarea companiilor chineze care doresc să dezvolte proiecte în România, fie prin participarea la procesul de privatizarea companiilor româneşti, se arată într-un comunicat al Departamentului pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii Străine (DPIIS).

China Development Bank a solicitat delegației române la Beijing, conduse de ministrul delegate pentru marile proiecte, Dan Șova, realizarea, până în luna noiembrie, a unor prezentări detaliate şi estimări financiare ale proiectelor de investiţii prioritare pentru România în vederea analizării lor în scopul demarării viitoarelor proceduri de finanţare.

Capital.ro a scris zilele trecute despre intenția băncii chineze de a intra pe piața românească prin deschiderea unei sucursale până la finele acestui an.

Proiectele majore care au atras atenția companiilor chineze sunt autostrada sau drumul expres de la Pitești la Craiova, 100 de kilometri din Autostrada Transilvania, între Gilău și Suplacu de Barcău, termocentrala de la Rovinari, reactoarele 3 și 4 de la Cernavodă și hidrocentrala de la Tarnița.

Ministrul de resort Şova, s-a întâlnit ieri, la Beijing, cu reprezentanţii principalelor instituţii financiar-bancare din China, respectiv cu liderii China Investment Corporation (CIC), China Development Bank şi China Exim Bank. 'Agenda discuţiilor s-a concentrat pe două subiecte de o importanţă majoră atât pentru instituţiile financiar bancare chineze, cât şi pentru statul român. Primul subiect se referă la posibilitatea finanţării de către aceste bănci a companiilor chineze care doresc să dezvolte proiecte în România, în absenţa unor garanţii oferite de stat. Al doilea subiect de pe agenda discuţiilor a fost posibilitatea demarării de proiecte care să acceseze fina

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un nou seism în România. Ce magnitudine a avut?

Ziua Constanta acum 5 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni seara, în data de 13 ianuarie 2025, la ora locală 19:08, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământulu

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum 4 ore
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

Emisiunile zilei de marţi, 14 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 5 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Un bărbat a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino din București și a pierdut unul dintre ele pe stradă, în timp ce fugea

Libertatea acum o ora
Bărbatul a sărit gardul de la Spitalul Cantacuzino din București și a furat trei picioare amputate, dintre care unul a fost găsit, ulterior, pe stradă, de un medic. Incidentul a avut loc, vineri, 10 ianuarie, dar poliția a fost anunțată trei zile ma

O cometă rară, vizibilă pentru prima dată în 160.000 de ani

HotNews acum o ora
NASA a anunțat că o cometă strălucitoare ar putea să fie văzută cu ochiul liber începând de luni noapte, pentru prima dată în ultimii 160.000 de ani. Luni, cometa a ajuns în punctul ei cel mai apropiat de Soare, ceea ce determină cât de strălucitoar

Zelenski anunță că a discutat cu Macron despre trimiterea de militari străini în Ucraina

Ziare.com acum 2 ore
Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski a anunțat luni, 13 ianuarie 2025, că a discutat cu omologul său francez, Emmanuel Macron, despre susţinerea Ucrainei şi despre o eventuală ”desfăşurare de continente” militare străine în Ucraina, o idee evo

Video Care băutură îți pătează mai mult dinții: cola, ceaiul, cafeaua sau vinul roșu. Rezultatele neașteptate ale experimentului

Adevarul acum 4 ore
Un dentist a făcut un experiment pentru a afla care dintre cele patru băuturi, ceaiul, cafeaua, cola și vinul roșu, pătează cel mai mult dinții. Acesta a susținut că a fost „șocat” de rezultate.

Marcel Ciolacu propune un proiect de reorganizare teritorială

Ziua Constanta acum 11 ore
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că își dorește ca în sesiunea parlamentară care va începe în luna februarie să fie elaborat un proiect de lege de reorganizare administrativ-teritorială a României, iar pentru a lucra la acest proiec

Nominalizările la Oscar, amânate pentru a doua oară din cauza incendiilor

Mediafax acum 4 ore
Nominalizările pentru cele mai înalte distincţii ale industriei cinematografice vor fi anunţate pe 23 ianuarie. Iniţial, fuseseră stabilite pentru 17 ianuarie şi apoi amânate pentru 19 ianuarie. „Din cauza incendiilor încă active din zona Los Angele

Ilie Bolojan, despre criticii lui Iohannis din PNL: „E foarte simplu când cineva e la final de carieră să te apuci să dai în el”

Adevarul acum 2 ore
Ilie Bolojan a afirmat că, de-a lungul anilor, Klaus Iohannis a mai avut critici în interiorul PNL, dar președintele liberalilor subliniază că aceia care l-au criticat atunci nu sunt cei care îl critică acum.

Vremea

București
acum

mar.

-1°/2°
mie.

-2°/2°
joi

-1°/4°
vin.

-0°/6°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/2°
vin.

0°/5°
Constanta
acum

mar.

0°/3°
mie.

-1°/4°
joi

0°/5°
vin.

0°/6°
Cluj-Napoca
acum

-5°
mar.

-5°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-6°/0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-3°
mar.

-3°/3°
mie.

-3°/1°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°