Preot Ioan ŞTEFĂNESCU

S-a ajuns la vorba Mântuitorului că “duşmanii omului sunt casnicii lui”, prin faptul că nu tragem toţi în aceeaşi direcţie, adică spre Dumnezeu, căci singurul reper fix pentru toţi în lumea aceasta El este. Să vă dau cel mai recent exemplu pe care l-am aflat. O tânără cunoaşte pe Dumnezeu şi mila Lui o cheamă să-l urmeze. Se hotărăşte să intre într-o mănăstire. Părinţii o ameniţă că: sau o omoară pe ea sau se sinucid ei şi până la urmă o scot din mănăstire, deşi mai au şi alţi copii lângă ei şi nu rămân singuri, aşa cum exagerează ei. Întoarsă acasă de la mănăstirea unde vrea să meargă, nu o mai lasă nici să vină la biserică, deşi asta o face pe copilă să fie profund nefericită; ba mai mult vor s-o mărite cu forţa cu cineva hotărât de ei.

Vă întreb şi pe dumnea-vostră: este aceasta dragoste părintească? Nu cumva este egoism? Nu este doar o dorinţă de a se pune ei la dăpost la I I

bătrâneţe, că doar de aceea au făcut-o şi au crescut-o, nu? Au cheltuit cu ea, să rămână lângă ei să-şi plătească datoriile, nu-i aşa?

Aceşti părinţi parcă nu vor să vadă exemplele din jur prin care asemenea dorinţe se pot arăta deşarte. Câţi părinţi au copii lângă ei şi tocmai aceştia le fac viaţa grea?! Câţi părinţi au copiii lângă ei şi mor precum câinii, cu totul uitaţi de ei?! Sau câţi părinţi au copii lângă ei dar şi aceştia, deşi ar vrea, sunt neputi-incioşi în a le uşora bătrâneţile sau bolile, dacă le îngăduie Dumnezeu să vină peste ei suferinţe cumplite?! În schimb, pentru rugăciunile făcute de fiica lor la mănăstire pentru părinţii lăsaţi în grija lui Dumnezeu în lume, s-ar putea bucura prin mila lui Dumnezeu de o bătrâneţe ocrotită şi un sfârşit în care să nu aibă aşa de mare nevoie de ajutor de la oameni, care oricum nu l-ar putea da. “Nu vă puneţi nedejdea în oameni, ci în Dumnezeu” – ne sfătuieşte Sf. Scriptură.

Este un caz d