● Ca de fiecare dată, cu sprijinul substanţial al Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Buzău
Conform calendarului sportiv pe anul 2013 al Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret, în perioada 5-8 septembrie, în judeţul Buzău vor avea loc nu mai puţin de 6 competiţii sportive, de o diversitate deosebită.
După o pauză extrem de benefică, perioadă în care cei mai mulţi dintre sportivi şi-au încărcat bateriile, începe sezonul competiţional pentru majoritatea dintre ei. În acest sens, Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Buzău şi-a făcut temele conştiincios, ca de fiecare dată, urmând a veghea la buna desfăşurare a competiţiilor prevăzute în calendar. Astfel, nu mai puţin de 6 astfel de evenimente se vor derula la sfârşitul săptămânii în curs pe raza judeţului nostru. În capul listei prezentate de instituţia condusă de Romeo Lungu se află faza judeţeană pentru juniori şi tineret la box, care va avea loc astăzi, începând cu ora 10:00, în sala de box a CSM Buzău din cadrul Complexului Crâng. A doua zi, tot în sala CSM şi de la aceeaşi oră se vor desfăşura alte două competiţii la fel de interesante, „Cupa Centrelor” la lupte libere – faza judeţeană rezervată juniorilor şi „Cupa CSM Buzău” la tenis de masă. Cei mai mici dintre luptători vor avea prilejul de a-şi mai încerca forţele şi sâmbătă (ora 10:00, sala CSM), la faza judeţeană din cadrul Campionatului Naţional pentru copii. Toate competiţiile menţionate mai sus vor fi organizate de Clubul Sportiv Municipal Buzău în parteneriat cu DJST Buzău şi Primăria municipiului Buzău. Din programul schiţat de DJST nu va lipsi nici fotbalul, iubitorii sportului „rege” fiind invitaţi sâmbătă, începând cu ora 09:30, pe terenul de fotbal din Parcul Tineretului, la „Cupa Dacia Buzău” – faza judeţeană pentru copii. Competiţia va fi organizată de CS Dacia Buzău în parteneriat cu DJST Buzău şi Primăria municipiului