Târgul de Sfânta Maria îi aşteaptă pe bucureşteni, sâmbătă şi duminică, începând cu ora 12.00, la Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti", cu un program artistic şi cu secrete despre origami dezvăluite de maestrul Yusai Shokoin din Japonia, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.
În satele României, dar şi la oraşe, în data de 8 septembrie sunt organizate târguri şi iarmaroace cu produse şi fructe de sezon, cu obiecte meşteşugăreşti necesare în gospodărie. De asemenea, tot în această perioadă se strâng ultimele plante de leac. Este timpul nucilor, al viilor şi se pregătesc ogoarele pentru recoltele viitoare.
La Târgul de Sfânta Maria de la Muzeul Satului ritmurile muzicii militare, cântecele şi jocurile din Teleorman, Argeş şi Suceava, statuile vivante ale Teatrului Masca, atelierele de creaţie - icoane pe sticlă şi împletituri în sfoară vor anima târgul în cele două zile ale evenimentului.
Astfel, târgul meşterilor populari va avea loc, sâmbătă şi duminică, de la ora 9.00 până la ora 19.00. Programul artistic va avea loc duminică de la 12.00 la 17.00.
Totodată, la muzeul se vor desfăşura ateliere de creaţie cu participare gratuită începând de la ora 12.00 până la 15.00. Tot cu acest prilej, vizitatorii vor avea ocazia să afle cum se fac nodurile japoneze, precum şi mici secrete despre origami de la maestrul Yusai Shokoin din Japonia care va fi prezent la muzeu, cu echipa sa, pentru al treilea an consecutiv.
Târgul de Sfânta Maria îi aşteaptă pe bucureşteni, sâmbătă şi duminică, începând cu ora 12.00, la Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti", cu un program artistic şi cu secrete despre origami dezvăluite de maestrul Yusai Shokoin din Japonia, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.
În satele României, dar şi la oraşe, în data de 8 septembrie sunt organizate târguri şi iarmaroace cu produse şi fructe de sezon, cu obi