Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primăria Sectorului 1, primele verficări în cazul adopţiilor maidanezilor. Andrei Chiliman, edilul sectorului, susţine eutanasierea animalelor

Publicat in Adevarul, joi 5 septembrie 2013 ·

Reprezentanţii Primăriei Sectorului 1 au luat primele măsuri după tragedia din apropierea Parcului Tei, din sectorul 2, acolo unde un copil de patru ani a murit sfâşiat de maidanezi. Edilul Sectorului 1, Andrei Chiliman, a cerut verificarea şi sancţionarea celor care au adoptat câini dacă se dovedeşte că nu au respectat legea. Primarul a mai spus că susţine eutanasierea animalelor.

După ce Primăria Sectorului 2 a decis să îi sancţioneze pe doi directori din cadrul autorităţii publice locale, primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman, a anunţat că toţi cei care au adoptat animale din adăpostul de pe raza sectorului vor fi verificaţi. În cazul în care se va devedi că au încălcat legea, aceştia vor fi sancţionaţi de Poliţia Locală cu amenzi de 1.000 de lei. Sancţiunile vor fi aplicate pentru cei care nu ţin câinii în condiţii legale.

„Consider că a venit momentul să dăm o mai mare importanţă sancţionării falşilor iubitori de animale, care nu îşi îndeplinesc obligaţiile asumate în raport cu comunitatea“, a declarat Chiliman.

Primarul susţine eutanasierea maidanezilor

Andrei Chiliman a spus că singura soluţie pe care oamenii trebuie să o accepte este eutanasierea câinilor fără stăpân nerevendicaţi sau neadoptaţi. „Optez pentru un termen mai lung de păstrare a animalelor fără stăpân în adăpost de la data înregistrării lor, bine determinat însă de lege, măsură însoţită de campanii de informare publică şi de susţinere a adopţiei, organizate de către primărie“, a precizat primarul.

Cele mai puţine persoane muşcate de câini sunt în Sectorul 1 al Capitalei

În primele patru luni ale acestui an au fost muşcate de maidanezi 32 de persoane, o cifră care plasează sectorul 1 în topul celor mai sigure locuri din Capitală, în ceea ce priveşte atacurile câinilor vagabonzi.

Primăria Sectorului 1 este prima şi singura primărie de sector care a constr

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele României, Nicușor Dan, îl numește pe profesorul Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 30 minute
Curtea Constituțională se înnoiește cu o treime din judecătorii ei din 3 în 3 ani. Președintele României, Nicușor Dan, a semnat marți, 8 iulie 2025, decretul de numire a lui Dacian Cosmin Dragoș, profesor universitar la Facultatea de Științe Politic

VIDEO. Un bărbat a murit, după ce a fost „aspirat” de motorul unui avion, în Italia

Ziua Constanta acum 46 minute
Un incident tragic a avut loc pe un aeroport internațional din Italia. Este vorba despre un bărbat a intrat pe pistă și a murit, fiind tras de motorul unui avion din aeroportul Milano Bergamo, potrivit corriere.it. Se pare că persoana a dat buzna în

Crimă șocantă în MUREȘ: Tânără găsită carbonizată într-o casă incendiată

Gandul acum o ora
O femeie a fost descoperită carbonizată, marți, 8 iulie, într-o locuință cuprinsă de flăcări din comuna Miheșu de Câmpie, județul Mureș. Surse din cadrul anchetei indică faptul că există suspiciunea unei acțiuni intenționate. La locul incendiului s-

VIDEO Emil Boc, către un consilier USR: „Dacă vreți să fiți responsabil, fiți responsabili. Nu papagali și populiști la Cluj, și responsabili la București”. Motivul nemulțumirii

HotNews acum 2 ore
Primarul Clujului Emil Boc, a avut un schimb tensionat de replici cu consilierii USR în ultima ședință a Consiliului Local, pe tema scumpirii tarifelor practicate de Compania de Transport Public (CTP). De la 1 august, prețul biletului pe o singură l

Sorin Grindeanu, despre majorările indemnizaţiilor membrilor CA de la TAROM: O consider o acţiune care depăşeşte orice limită a bunului simţ

Gandul acum o ora
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marți, la Giurgiu, întrebat despre creşterea indemnizaţiilor membrilor CA de la TAROM, că el nu a semnat acel document şi că o consideră „o acţiune care depăşeşte orice limită a bunului simţ

Dominic Fritz: Când industria păcănelelor se revoltă, știi că măsura e corectă

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Președintele USR, Dominic Fritz, afirmă, într-o postare pe Facebook, că, atunci „când industria păcănelelor se revoltă, știi că măsura e corectă”. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - art

Von der Leyen cere Chinei să înceteze sprijinul pentru Rusia: „O insecuritate ridicată pentru Europa”

Adevarul acum 59 minute
Lidera Comisiei Europene a cerut marți Beijingului să respecte regulile comerțului internațional și să se distanțeze de agresiunea Rusiei asupra Ucrainei.

Sondaj INSCOP: Cum evoluează românii activitatea lui Nicușor Dan ca președinte

HotNews acum 4 ore
Peste jumătate dintre români spun că sunt parțial sau total de acord cu activitatea lui Nicușor Dan în fruntea statului, în timp aproape 42% își exprimă dezacordul, potrivit celui mai recent sondaj INSCOP Research dat publicității luni, 8 iulie. Nic

Timişoara: Poliţiştii caută persoana care a vandalizat plăcuţa cu înscrisuri în limba maghiară de pe Biserica Reformată, unde a slujit Laszlo Tokes

News.ro acum 16 minute
Un bărbat necunoscut a distrus plăcuţa cu încrisuri maghiare de pe clădirea Bisericii Reformate, aflată Piaţa Maria, din Timişoara, iar acum poliţiştii îl caută pe acesta. „La data de 8 iulie 2025, în jurul orei 00:25, poliţiştii Secţiei 3 Timişoara

Diferențierea dintre actul cultural și divertismentul de masă nu este o nuanță, spune Ministrul Culturii

Mediafax acum o ora
Ministerul Culturii subliniază rolul esențial al culturii în viața socială și educațională. Astfel, ajustarea cotelor de TVA pentru diverse produse și servicii a condus la aplicarea cotei reduse de TVA de 11% pentru livrarea de cărți, ziare și revis

Vremea

București
acum

37°
mar.

21°/37°
mie.

18°/35°
joi

14°/27°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

35°
mar.

23°/39°
mie.

18°/30°
joi

16°/22°
vin.

14°/24°
Constanta
acum

30°
mar.

20°/30°
mie.

22°/28°
joi

17°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

34°
mar.

17°/34°
mie.

14°/21°
joi

13°/15°
vin.

14°/20°
Timisoara
acum

34°
mar.

17°/34°
mie.

13°/19°
joi

14°/21°
vin.

15°/25°