Ministrul Tineretului şi Sportului, Nicolae Bănicioiu, şi fostul internaţional Gheorghe Popescu au participat, joi, la vernisajul expoziţiei "Istorie la firul ierbii", care se desfăşoară la Muzeul Sportului din Bucureşti, în sediul Comitetului Olimpic şi Sportiv Român.
La eveniment au mai participat foştii internaţionali Miodrag Belodedici, Daniel Prodan, Ion Voinescu şi preşedintele Federaţiei Române de Rugby, Alin Petrache.
Ministrul Nicolae Bănicioiu a declarat că meciurile România - Ungaria au stârnit întotdeauna multe pasiuni. "Această expoziţie este o idee foarte bună de a se promova fair-play-ul înaintea unui meci de fotbal. Partidele dintre România şi Ungaria stârnesc dintotdeauna foarte multe pasiuni, dar de fiecare dată sportivitatea jucătorilor pe teren a fost la cel mai înalt nivel. De decenii jucăm fotbal împotriva Ungariei, am avut mereu meciuri frumoase şi sunt convins că şi mâine va fi la fel", a spus Bănicioiu.
Fostul internaţional Gheorghe Popescu a afirmat că speră ca naţionala României să câştige meciul cu Ungaria şi să păstreze şanse de calificare la Cupa Mondială din 2014. "Este un meci special din două puncte de vedere. În primul rând pentru că ne jucăm ultima şansă de calificare la Cupa Mondială, iar în al doilea rând din punct de vedere al tradiţiei. Fair-play-ul şi sportivitatea trebuie să primeze şi de această dată, cu atât mai mult în acest meci de o rivalitate istorică. Transmit ambelor tabere de suporteri să-şi încurajeze echipele sportiv şi sper ca România să câştige", a precizat Popescu.
Vernisajul expoziţiei "Istorie la firul ierbii" urmează să fie expus şi la Iaşi, Timişoara şi Cluj. Expoziţia conţine piese de la Muzeul Sportului din Bucureşti, dar şi de la Muzeul Sportului din Budapesta.
Evenimentul este organizat de Institutul Balassi / Centrul Cultural Maghiar din Bucureşti şi are ca temă poveste