Atacul SUA asupra regimului de la Damasc pare inevitabil. Iranul susţine că va sprijini Siria până la capăt. Ce va face Rusia?
Iranul “va sprijini Siria până la capăt” în faţa posibilei agresiuni militare din partea unei coaliţii conduse de SUA, a declarat generalul Qasem Soleimani, comandantul unităţii de elită Al-Qods, divizie a Corpului Gardienilor Revoluţiei Islamice, informează ITAR-TASS. “SUA nu aspiră să apere drepturile omului în Siria. Scopul lor este de a anihila forţele de rezistenţă faţă de Israel“, a declarat Soleimani, potrivit AGERPRES.
Generalul iranian a atenţionat că, pentru înlăturarea preşedintelui Bashar al-Assad de la putere, Washingtonul va face uz atât de presiuni politice, cât şi de metode speciale, între care şi trimiterea de combatanţi ai Al-Qaida pe teritoriul sirian. După cum afirmă comandantul iranian, “95% dintre combatanţii opoziţiei siriene sunt străini, iar ceilalţi sunt dezertori din armata siriană şi islamişti locali”.
De asemenea, Soleimani şi-a exprimat convingerea că “ultima justificare inventată de Casa Albă pentru a ataca Siria nu va duce la rezultatul dorit de americani”.
La rândul său, ministrul iranian al apărării, Hossein Dehgan, a exclus participarea directă a Iranului în posibilul conflict din Siria. “Sirienii deţin ei înşişi sisteme de apărare antirachetă”, a spus Dehgan.
Preşedintele Iranului, Hassan Rohani, a declarat miercuri că orice agresiune împotriva Siriei “nu doar va avea o influenţă negativă în regiune, ci se va şi răsfrânge asupra aliaţilor SUA din Orientul Mijlociu”. “Plecând de la obligaţiile sale religioase şi umanitare, Iranul va face tot posibilul pentru a ajuta poporul sirian în cazul apariţiei oricărei probleme”, a subliniat Rohani.
Moscova, îngrijorată de un conflict major la frontiera sa de sud
Statele Unite ale Americii vor lovi inevitabil Si