Băut bine, un avocat a făcut circ cu poliţia la Vaslui. A mers pe jos, pe mijlocul drumului, şi a spart oglinda unei maşini, informează România TV.
Tânărul avocat, în vârstă de 28 de ani, este cunoscut ca un împătimit al alcoolului. Acesta a băut până a uitat şirul paharelor şi, din cauză că nu a mai nimerit trotuarul, bărbatul a mers direct pe mijlocul carosabilului. La un moment dat, un autoturism l-a observat, şoferul a pus frână, dar avocatul nu s-a putut opri şi s-a izbit de oglinda autoturismului pe care a şi spart-o.
Deşi nu avea nicio zgârietură, avocatul a sunat singur la 112 apoi a făcut un circ de pomină. A refuzat să fie testat cu aparatul alcooltest, deşi era vizibil băut, şi a încercat să îl înduplece pe agentul de la Rutieră, pe care îl şi cunoştea, să renunţe la testare.
Poliţistul nu s-a lăsat intimidat şi l-a dus pe avocat direct la spital unde i s-au recoltat probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Avocatul a mai fost implicat în scandaluri. Anul trecut el a fost amendat de Jandarmerie după ce a aruncat cu petarde în curtea unui liceu şi l-a lovit pe paznic.
Citeşte şi Fiu de avocat, cercetat pentru că fotografia fetiţe DEZBRĂCATE. Vezi cum le păcălea pe copile