Dacă se va întâmpla o tragedie mare într-un spital, toţi se vor uita spre sistemul medical, dezbătând pe toate canalele TV şi încercând să rezolve problemele din sistem. După 3 zile totul se va stinge.
Dacă va pica o bucată dintr-un balcon şi va omorî un om, se vor apuca toţi să verifice siguranţa clădirilor. După 3 zile chestiunea se va uita.
Dacă va fi o inundaţie majoră, cu victime, toţi vor face proiecte pentru îndiguiri şi vor muta casele mai departe de cursul de apă. Dar totul se va uita în 3 zile.
Dacă ritmul absorbţiei fondurilor europene este prea scăzut şi ne facem de ruşine în Uniune, vine cineva şi inventează 2-3 instituţii naţionale menite să atragă fondurile europene…
Din păcate, la noi se caută soluţii numai după un eveniment tragic, grav, cu ecou în rândul populaţie: o inundaţie, o crimă, un cataclism natural sau uman. Numai atunci când ne dăm seama că suntem incapabili să rezolvăm simplu şi eficient, fără tărăboi, o situaţie oarecare, numai atunci se face sfat popular, naţional, pentru a rezolva situaţia respectivă. Totul este generalizat, se lucrează pompieristic, demonstrând încă o dată superficialitatea celor care ne gestionează oraşele, destinele, sănătatea, viaţa…
Drama copilului ucis de câini a stârnit nu doar un conflict politic de cea mai penibilă factură. Toţi administratorii români, aflaţi sau nu în treabă, au sărit pe scena publică încercând să ofere soluţii pompieristice. La noi, doar aşa se lucrează.
În tot acest scandal, comunitarii, maidanezii, căţeii, toţi au fost puşi la colţ de anumiţi iresponsabili ai spaţiului public. Drama din Capitală a fost un pretext ideal pentru ca politicienii să se atace între ei, fără a căuta soluţii fezabile, administrative, pe termen lung.
Cert este că situaţia câinilor fără stăpâni trebuie reglementată cumva, nu ştiu cum, dar trebuie rezolvată
Drama copilului
