Fiind unul din cele şase oraşe româneşti selectate, Deva a fost vizitată zilele trecute de o delegaţie a Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD). Specialiştii BERD au avut discuţii de lucru cu oficialităţile locale.
Timp de două zile, în 4 şi 5 septembrie, o delegaţie formată din reprezentanţi şi consultanţi ai Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare a efectuat o vizită de lucru la Primăria municipiului Deva.
BERD a angajat asistenţă tehnică pentru dezvoltarea unui program de eficienţă energetică în sectorul public (şcoli, grădiniţe, universităţi, etc.) ce se desfăşoară în perioada 2010 – 2015.
În urma informaţiilor furnizate de municipalitate şi a unui proces de selecţie, Deva se numără printre cele şase oraşe din România în care reprezentanţii BERD efectuează vizite de lucru cu scopul de a selecta patru proiecte pilot ce vor fi implementate în prima fază.
Astfel, la nivelul Primăriei Deva a fost constituit un grup de lucru, care împreună cu delegaţia BERD, a vizitat câteva obiective aparţinând domeniului public potenţial eligibile în implementarea proiectelor pilot de eficientizare energetică. La finalul lunii septembrie vor fi anunţate cele patru oraşe selectate pentru implementarea programului pilot de eficienţă energetică, urmând ca în etapa următoare să înceapă procesul de elaborare a documentaţiilor tehnice în vederea demarării proceselor de selecţie a potenţialilor candidaţi ce vor dori să investească în astfel de proiecte.
Fiind unul din cele şase oraşe româneşti selectate, Deva a fost vizitată zilele trecute de o delegaţie a Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD). Specialiştii BERD au avut discuţii de lucru cu oficialităţile locale.
Timp de două zile, în 4 şi 5 septembrie, o delegaţie formată din reprezentanţi şi consultanţi ai Băncii Europene