Mesajul a fost trimis. Multumesc!

La revenirea echipei săcelene În campionat

Publicat in Buna ziua Brasov, joi 5 septembrie 2013 ·

Seria braşoveană a Ligii a V-a Onoare este una din seriile deosebit de puternice la acest nivel.În această serie se află echipe de tradiĹŁie în campionatul diviziilor superioare.S-a reînscris în campionat fosta divizionară B din Săcele care are doi antrenori pe fostul jucător al echipei Florin Bilivolschi alături de un sponsor italian Andreas Adam.”Momentan nu ne gândim la promovare, ne dorim să evoluăm cu juniorii crescuti de noi în campionatul local şi poate că ulterior ne vom gândi să revenim măcar în campionatul judeĹŁean”, a declarat Florin Bilivolschi.

Diametral opus este retragerea din campionat a unei echipe de tradiĹŁie ,Torpedo Zărneşti. După ce echipa fusese programată aceasta a anunĹŁat retragerea. Este păcat ca o echipă de tradiĹŁie înfiinĹŁată imediat după al doilea război mondial care l-a avut în componenţă pe Valentin Stănescu, fost international şi antrenor recunoscut ,să treacă în anonimat.

Dintre alte echipe care au evoluat în diviziile superioare, prezente în această serie le enumerăm pe Victoria Bod,CFR Braşov care continuă tradiĹŁia echipei A CFR , aflată în campionatele dinaintea celui de-al doilea răzbloi mondial.

Rezultatele primei runde: ASF II Zărneşti - Avântul DumbrăviĹŁa 2-1 (0-0); CFR Braşov - ASFC Recolta Budila 2-2 (2-2), Victoria Bod - Olimpia Sânpetru 5-0 (2-0);Cetate ApaĹŁa - Blue Angel Cristian 3-0 (2-0); AS Prejmer - ACS Bran 3-1 (0-1); FC Săcele - VoinĹŁa Măieruş 3-1 (0-0).

După prima rundă pe primul loc se află Victoria Bod, urmată de Cetate Apaţa,FC Săcele şi AS Prejmer.

Etapa viitoare 8 septembrie, ora 11:00: ACS Bran-FC Săcele; CS Blue Angel Cristian - AS Prejmer ; Olimpia Sânpetru-Cetate ApaĹŁa ;Recolta Budila - Victoria Bod; Avântul DumbrăviĹŁa- CFR Braşov; Bucegi Moeciu - ASF II Zărneşti; VoinĹŁa Măieruș va sta.

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Dragoş Pîslaru: Proiecte de 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026

Adevarul acum 15 minute
Proiecte de circa 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026, din perspectiva analizelor tehnice, a declarat, marţi, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE), Dragoş Pîslaru.

Percheziții DNA la instituții publice din Cluj și Bistrița-Năsăud într-un dosar de corupție vizând funcționari publici

Ziua Constanta acum o ora
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Cluj efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea, de către funcționari publici, a unor infracțiuni de corupție și asimilate, în perio

AUR anunță că a atacat Legea austerităţii la CCR!

Ziua Constanta acum 4 ore
Alianța pentru Unirea Românilor anunță că a depus, marți, o sesizare de neconstituționalitate împotriva Legii 'austerității' (PL-x 230/2025), adoptată prin angajarea răspunderii de către Guvernul Bolojan. 'Este o lege toxică, profund nedreaptă și pr

Dezamăgire pentru cei care aşteaptă autostrăzi în Moldova. Segmente din A7 și A8, scoase din PNRR

Adevarul acum 44 minute
O parte din Autostrada Moldovei A7 și Autostrada Unirii A8 nu vor mai primi bani prin PNRR, din cauza erorilor în procedurile de achiziție publică. Ministrul Dragoș Pîslaru confirmă că proiectele sunt scoase din finanțare europeană, deși unele trons

FT: Donald Trump l-ar fi întrebat pe Volodimir Zelenski dacă Ucraina ar putea ATACA Moscova și Sankt Petersburg

Gandul acum 34 minute
Președintele SUA Donald Trump ar fi încurajat în privat Ucraina să intensifice loviturile adânc în interiorul teritoriului Rusiei, întrebându-l chiar pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski dacă ar putea ataca Moscova dacă SUA ar furniza arme c

Rezultate Definitivat 2025. Notele la proba scrisă au fost publicate. Lista notelor pe toate județele / Până când se pot depune contestații

HotNews acum 4 ore
Rezultatele inițiale la examenul de Definitivat 2025, care a avut loc pe 8 iulie, au fost afișate marți în centrele de examen și pe site-ul dedicat definitivat.edu.ro, anunță Ministerul Educației. Potrivit Ministerului Educației, au fost evaluate lu

Tânără din Bistriţa-Năsăud, reținută după ce a creat un cont fals cu poza criminalului din Mureș și a amenințat-o pe mama victimei

HotNews acum 2 ore
O tânără de 24 de ani, din judeţul Bistriţa-Năsăud, a fost reţinută pentru 24 de ore, sub acuzația că a creat un cont fals pe o reţea de socializare folosind fotografia lui Emil Gânj, bărbatul acuzat că și-a ucis fosta parteneră și i-a incendiat cas

Cod Galben de inundații în două județe!

Ziua Constanta acum 4 ore
Conform situaţiei hidrometeorologice actuale şi prognozei meteorologice pentru următoarele 24 de ore, INHGA a emis o Atenționare Hidrologică de Cod Galben, valabilă astăzi, 14 iulie, între orele 12:00 - 24:00. Potrivit hidrologilor, astfel, sunt pos

Cseke Attila: Toate SALARIILE conducătorilor unităților din subordine și ale membrilor Consiliilor de administrație verificate și ajustate

Gandul acum 2 ore
Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a anunțat că salariile managerilor și indemnizațiile din consiliile de administrație ale instituțiilor din subordinea ministerului au fost verificate și ajustate, astfel încât nicio remunerație să nu depășească v

Ministrul Finanțelor anunță că nouă șefi din ANAF au fost schimbați din funcție

Ziua Constanta acum 5 ore
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, anunță marți dimineață că noua conducere a ANAF a schimbat din funcție nouă dintre cele 15 persoane cu funcții de conducere la Antifraudă București, de la adjunctul general până la inspectorii șefi de serviciu

Vremea

București
acum

34°
mar.

20°/34°
mie.

20°/35°
joi

18°/30°
vin.

15°/31°
Iasi
acum

32°
mar.

19°/32°
mie.

18°/32°
joi

16°/25°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

34°
mar.

20°/34°
mie.

20°/29°
joi

20°/25°
vin.

18°/25°
Cluj-Napoca
acum

28°
mar.

16°/28°
mie.

16°/27°
joi

14°/21°
vin.

12°/22°
Timisoara
acum

33°
mar.

20°/33°
mie.

19°/30°
joi

15°/26°
vin.

14°/29°