Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şcolile şi grădiniţele sunt pregătite pentru a-i primi pe elevi şi preşcolari

Publicat in Buna ziua Brasov, vineri 6 septembrie 2013 ·

Igienizările, reparaţiile şi dotările au fost practic finalizate

Întrucât au mai rămas mai puţin de două săptămâni până la începerea noului an şcolar, Primăria a dispus şi finanţat în ultima perioadă o serie de lucrări de igienizare, înlocuiri de uşi şi ferestre, precum şi reparaţii la aproape toate unităţile de învăţământ din comună şi Satu Nou, sat aparţinător. În plus, s-au achiziţionat materiale didactice, dulapuri şi alte elemente de mobilier, procesul fiind în plină derulare şi la această oră, până la satisfacerea întregului necesar şi a solicitărilor venite din partea conducerii şcolilor. Lucrările despre care vorbim sunt aproape încheiate, timpul care a rămas până la primul clopoţel fiind alocat curăţeniei.

Desigur, edilul şef al comunei Hălchiu, Ioan Gârbacea, a fost cel care s-a preocupat îndeaproape pentru executarea lucrărilor şi asigurarea dotărilor în cele mai bune condiţii, astfel încât acestea să se finalizeze în timp util.

Condiţii de studiu foarte bune pentru cei 390 de elevi

Directoarea Şcolii Generale din Hălchiu, prof. Angela Stănescu, declara: „S-au făcut multe lucrări şi dotări la ambele corpuri de şcoală, iar Primăria şi domnul primar ne-au sprijinit cu tot ce am cerut şi am avut nevoie. La corpul A, spre exemplu, spaţiile direcţiunii şi ale secretariatului au fost zugrăvite exterior. Au fost schimbate geamurile cu termopan din lemn, s-a reparat acoperişul şi s-au igienizat toaletele (grupurile sanitare). O să se mai schimbe şi mobilierul, deoarece am comandat la Primărie dulapuri şi catedre noi. În ceea ce priveşte celălalt corp de clădire, corpul B, situat lângă podul de peste pârâul Vulcăniţa, au fost înlocuite şi aici geamurile cu termopan, ca şi uşa de la intrare. Lucrările de reparaţii şi zugrăveli nu au mai fost necesare, întrucât ele s-au executat anul trecut, în schimb s-au achiziţionat materiale didactice şi

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 12 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum 9 ore
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Gigi Becali: E prea ruşinos ce s-a întâmplat astăzi. Nu am cuvinte

News.ro acum 6 ore
Finanţatorul FCSB, Gigi Becali, a declarat, marţi seară, că nu mai are încredere că echipa sa se va califica în grupele Ligii Campionilor, după înfrângerea ruşinoasă cu echipa Inter Escaldes din Andorra. ””Ce mai contează calificarea? Nu am cuvinte.

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 12 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Tanczos Barna, despre tensiunile din coaliţie: Încă nu s-a ajuns la ceartă, sunt doar mesaje

HotNews acum 6 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că încă nu s-a ajuns la ceartă între partidele de la guvernare, ci sunt „doar mesaje”, relatează News.ro. El crede că se vor găsi soluţii de compromis în coaliţie, iar PSD nu va părăsi guvernarea. „Încă nu s-a aju

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 7 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 12 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Vicepremierul Tanczos Barna a anunțat când vor creşte din nou salariile și pensiile

Adevarul acum 5 ore
Eliminarea sporurilor este definitivă, însă îngheţarea şi neindexarea salariilor şi pensiilor din sectorul public este temporară, a declarat, marți seara, la Antena 3 CNN, vicepremierul Tanczos Barna.

Grindeanu, despre o eventuală numire a lui Dacian Cioloș la șefia SRI: „Eu cred că este o glumă”

HotNews acum 6 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la Antena 1, că nu s-a abordat în discuţiile cu preşedintele Nicuşor Dan subiectul privind propunerile pentru şefii serviciilor de informaţii. Grindeanu susţine că reprezentanţii PSD „ar fi

Ministrul Muncii: România are boli care nu ar trebui să fie motiv de certificat de handicap. Există fraudă în sistem

HotNews acum 8 ore
Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății lucrează la gestionarea listei criteriilor pentru acordarea certificatelor de handicap pentru că România are niște boli care, deși sunt o problemă pentru fiecare cetățean, nu ar trebui să fie un motiv de cer

Vremea

București
acum

23°
mie.

22°/37°
joi

17°/30°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/33°
Iasi
acum

20°
mie.

18°/31°
joi

17°/22°
vin.

14°/25°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

21°
mie.

21°/36°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

16°/34°
joi

15°/20°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
Timisoara
acum

18°
mie.

18°/28°
joi

15°/23°
vin.

15°/27°
sâm.

16°/33°