Surpriza majoră a sesiunii de admitere la facultate a fost, anul acesta, revenirea interesului pentru medicină. În condiţiile în care profesia medicală este încă puternic etatizată, medicii au salarii mici comparativ cu omologii lor din alte ţări, iar statutul social nu s-a îmbunătăţit semnificativ, cum putem explica acest interes brusc crescut? (Dr. A. M.) Admiterea la facultate este, pentru aproape toţi medicii pe care îi cunosc, un eveniment de neuitat. De aceea, fără niciun efort, mi-aduc aminte de vara anului 1964, anotimpul care mi-a hotărât destinul. Îmi luasem o săptămână de vacanţă, după examenul de maturitate, să aleg între filosofie sau chimie, amândouă la Universitatea Bucureşti. Erau timpuri grele, tata fusese dat afară din postul de conferenţiar universitar şi fusese trimis să lucreze, ca ajutor de contabil, undeva în Piaţa Amzei. Aşa că vacanţa însemna drumul cu tramvaiul 5 până la lacul Floreasca şi cei câţiva lei intrarea la ştrandul Bordei. Aveam cu mine revista „Lumea“, în care se vorbea despre cineva care hotărâse să-şi abandoneze trecutul de muzician, teolog şi filosof şi să devină medic la Lambaréné, în Gabon, Africa Ecuatorială Franceză, o ţară despre care ştiam numai ce se putea vedea în clasorul cu timbre al bunicului meu. Când am terminat de citit, ştiam că vreau să intru, ca Albert Schweitzer, între cei care încearcă să aline suferinţa altora. A rămâne pe plaja lacului mi se părea acum o pierdere de timp de neiertat pentru cineva care voia să dea admiterea la medicină. Nu ştiu cum e acum, dar, în acei ani, majoritatea celor care se îndreptau către medicină se pregătea cu meditatori particulari, mai ales la anatomie, cu un an-doi înainte de examen. Eu nu aveam nici timp, nici bani. M-am dus până la facultate, să aflu din ce materii se dă examen (anatomie şi fiziologie, biologie, chimie organică). Erau recomandate manualele după