Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum a rezolvat Occidentul problema câinilor maidanezi

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 6 septembrie 2013 ·

În timp ce primarul Oprescu propune un referendum pentru a decide soarta câinilor comunitari, ţările vestice nu stau la discuţii când vine vorba despre animalele fără stăpân. În cele mai multe state, este permisă împuşcarea oricărui câine care intră pe o proprietate personală.

În Statele Unite ale Americii, orice câine găsit pe stradă şi care nu este revendicat de nimeni timp de trei zile, chiar dacă teoretic are un stăpân pentru că are la gât un element de identificare, este eutanasiat. În urmă cu trei ani, Curtea Suprema a statului California a dat o hotărâre prin care a mărit termenul la 5 zile. Aproximativ 3 – 4 milioane de câini şi pisici sunt eutanasiaţi în adăposturile din SUA, în fiecare an, scrie gandul.info.ro.

În Marea Britanie majoritatea familiilor au un animal de companie. Câinii maidanezi care sunt găsiţi, totuşi, pe străzi sunt ţinuţi în adăposturi, iar dacă în şapte zile nu sunt revendicaţi, sunt fie daţi spre adopţie, fie eutanasiaţi.

Potrivit unui raport al Dog Trust, unul dintre cele mai importante ONG-uri care se ocupă de câinii din Marea Britanie, în 2008, din 96.892 de câini maidanezi adunaţi de pe străzi, au fost eutanasiaţi doar 6.710 (7%).

În Irlanda, câinii maidanezi sunt adăpostiţi şi eutanasiaţi în cazul în care proprietarii nu îi revendică în termen de 5 zile. În plus, în cazul în care un propietar nu îşi supraveghează câinele corespunzător, primeşte pe loc o amendă.

În Franţa, atât câinii, cât şi pisicile care sunt găsite pe străzi sunt adăpostite timp de 8 zile, iar dacă nimeni nu le revendică, sunt eutanasiate. Mai mult decât atât, legislaţia din unele zone permite chiar împuşcarea acestora. Estimările neoficiale arată că, în fiecare an, în Franţa, sunt ucişi între 50.000 şi 500.000 de câini.

În Germania, câinii fără stăpân sunt sterilizaţi gratuit de autorităţi, dar p

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 4 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 29 minute
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

Șeful CJ Cluj, după ce a ratat funcția de prim-vicepreședinte al PNL: „Cooperativa trădătorilor și a non-performanței politice a pus mâna pe partid”

HotNews acum 2 ore
Alin Tișe, președintele Consiliului Județean (CJ) Cluj, a declarat, duminică, că aceia care au „pus mâna” pe PNL „îl vor sugruma și va dispărea ca PNȚCD, sau va ajunge irelevant politic”. La Congresul PNL de sâmbătă, Alin Tișe a candidat fără succes

Scandări revoltătoare la „Beach, Please”. Un grup de tineri, către Selly: „Ceaușescu, Ceaușescu!”. Reacția Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului

HotNews acum 4 ore
Imagini cu momentul în care mai mulți tineri aflați la festivalul „Beach, Please” scandează „Ceaușescu, Ceaușescu!” către Andrei Șelaru (Selly), unul dintre inițiatorii evenimentului muzical, au fost publicate, sâmbătă, de Institutul de Investigare

Ministrul Economiei şi Turismului: În ultimii ani mi-am făcut vacanţele în Grecia

BusinessMagazin acum o ora
Ministrul Economiei şi Turismului, Radu Miruţă, a dezvăluit că în ultimii ani şi-a făcut vacanţele în Grecia. Acum merg în România pentru că nu mai am timp, a adăugat Miruţă.

Video Livrare specială de două tone de gheaţă pentru ursul polar Nuniq, de la Kansas City Zoo

Adevarul acum o ora
Ursul polar Nuniq de la Kansas City Zoo a primit o livrare specială de două tone de gheaţă şi o jucărie, ca parte a evenimentului Arctic Sea Ice Day.

UPDATE. Știri Constanța VIDEO. UPDATE. Minor de 14 ani dispărut în apele Dunării lângă Hârșova. A fost declarat decedat

Ziua Constanta acum 57 minute
Astăzi, 13 iulie 2025, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost sesizați, prin apel la numărul 112, despre un copil care a dispărut în Dunăre. Potrivit ISU, minorul în vârstă de aproximativ 14 ani a disp

Tragedie pe un drum din județul Arad! Două persoane au murit într-un cumplit accident rutier

Ziua Constanta acum 6 ore
Un grav accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, a avut loc pe DN 7B, apropierea localității Turnu, județul Arad. Potrivit ISU Arad, la fața locului intervin pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad cu o autospecială de d

Alexandru Rogobete, ministrul Sănătăţii: „Spitalului Universitar „George Emil Palade”, din Târgu Mureş, un proiect vizionar”

Gandul acum 34 minute
Alexandru Rogobete, ministrul Sănătăţii, a afirmat, duminică, după vizita la şantierul Spitalului Universitar „George Emil Palade”, din Târgu Mureş, că acesta este un proiect „vizionar, unic în peisajul medical românesc”. Va fi primul spital complet

Știri Constanța Dosar penal pentru incidentul de la „Beach Please!” în care un minor a sărit de pe scenă

Ziua Constanta acum o ora
Cu privire la imaginile apărute în mediul online, din timpul festivalului „Beach, Please!”, în care un minor ar fi fost îndemnat de un artist să sară de pe scenă, Jandarmeria Mobilă Tomis face următoarele precizări: Pe data de 12 iulie a.c., în juru

Vremea

București
acum

34°
dum.

18°/34°
lun.

22°/37°
mar.

23°/36°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

30°
dum.

16°/31°
lun.

19°/36°
mar.

18°/33°
mie.

19°/33°
Constanta
acum

30°
dum.

20°/32°
lun.

21°/30°
mar.

23°/30°
mie.

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

29°
dum.

14°/29°
lun.

20°/31°
mar.

18°/32°
mie.

19°/29°
Timisoara
acum

33°
dum.

16°/33°
lun.

20°/36°
mar.

22°/35°
mie.

21°/34°