Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bătaie între jandarmi şi suporterii maghiari la Arena Naţională. Fanii veniţi din Ungaria au produs incidente toată ziua

Publicat in Antena 3, vineri 6 septembrie 2013 ·

UPDATE 20.15 - Incidentele au continuat şi la Arena Naţională. SE pare că fanii maghiari au încercat să ajungă în zona suporterilor români, iar jandarmii au intervenit încă o dată în forţă, în tentativa de a preveni eventualele violenţe.

UPDATE 19.30 - Doi jandarmi au fost răniţi în ciocnirile cu fanii români. Din câte se pare, este vorba de un grup de suporteri stelişti care încercau să ajungă la suporterii maghiari. În momentul în care forţele de ordine au intervenit, aceştia au ripostat violent, aruncând cu pietre şi alte obiecte contondente.

UPDATE 18.55 - Suporterii care au atacat cu pietre forţele de ordine în zona Şoselei Pantelimon sunt români, o parte a lor fiind reţinuţi în urma incidentelor violente, a precizat purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Capitalei, Georgian Enache, potrivit Mediafax.

Fanii români, în număr de aproximativ 400, se îndreptau spre zona destinată suporterilor unguri.

Pentru a se evita întâlnirea celor două grupuri, jandarmii le-au comunicat fanilor români să îşi schimbe traseul, moment în care aceştia au devenit violenţi şi au început să arunce cu pietre, o parte a acestora lovind autoturisme parcate în zonă.

Forţele de ordine au ripostat cu gaze lacrimogene, care i-au obligat pe suporteri să se disperseze şi să fugă printre blocurile din zonă, scrie sursa citată.

UPDATE 18.40 - Şoseaua Pantelimon a fost scena unor ciocniri între fanii români şi cei maghiari, Poliţia şi Jandarmeria fiind din nou obligate să intervină în forţă pentru a calma situaţia.

UPDATE 18.00 - „Avem peste 1.000 de jandarmi mobilizaţi, o parte dintre ei la Gara de Nord, o altă parte în zona Centrului Istoric şi, în funcţie de cum ajung suporterii la stadion, dispozitivele noastre vor fi trase spre acea zonă”, a declarat purtătorul de cuvânt a

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tensiuni în Coaliție. Sorin Grindeanu, critici pentru pachetul de măsuri fiscale. „Treaba cu jocurile de noroc mi se pare un pic dubioasă”

HotNews acum 25 minute
Liderul PSD, Sorin Grindeanu, a criticat unele prevederi din pachetul de măsuri fiscale aprobat de Guvern şi pentru care Executivul şi-a asumat luni răspunderea în faţa Paralmentului. Potrivit preşedintelui Camerei Deputaţilor, partenerii de coaliţi

Sondaj INSCOP: Cum evoluează românii activitatea lui Nicușor Dan ca președinte

HotNews acum o ora
Peste jumătate dintre români spun că sunt parțial sau total de acord cu activitatea lui Nicușor Dan în fruntea statului, în timp aproape 42% își exprimă dezacordul, potrivit celui mai recent sondaj INSCOP Research dat publicității luni, 8 iulie. Nic

Angajații de la Casele de Pensii și MIPE protestează în fața instituțiilor, nemulțumiți de tăierea veniturilor

HotNews acum 3 ore
O nouă zi de proteste în sectorul bugetar. Salariații de la Casele de Pensii din țară reclamă condițiile grele de lucru și tăierea sporurilor. Și angajații din Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene vor organiza o manifestație în fața inst

ACCIDENT grav pe șoseaua de centură a Capitalei. Șoferul uneia dintre mașinile implicate a murit

Gandul acum o ora
Accident grav pe șoseaua de centură a Capitalei. O persoană și-a pierdut viața, în urma unui accident între un autoturism și un camion. Accidentul s-a produs marți dimineață, pe șoseaua de centură a Capitalei, în zona localității Mogoșoaia, din jude

Definitivat 2025 Peste 9.500 de candidați susțin proba scrisă azi

Ziua Constanta acum 4 ore
Marți, 8 iulie 2025, va avea loc proba scrisă din cadrul examenului național pentru definitivare în învățământ (sesiunea 2025). Potrivit Ministerului Educației, la această probă, care se va desfășura în 42 de centre de examen (câte unul în fiecare j

Video Ministrul Daniel David anunță că va scădea valoarea pentru plata cu ora în sistemul educațional: „Atât își permite în acest moment țara”

Adevarul acum 40 minute
Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a anunțat marți, 8 iulie, că pachetul de măsuri fiscale pentru reducerea deficitului bugetar include și scăderea valorii pentru plata cu ora, pe lângă creșterea normei didactice pentru profesori.

Peste 660 de posturi de judecător sunt vacante / CSM spune că deficitul de personal e imposibil de acoperit în prezent, întrucât concursurile de admitere directă în magistratură sunt blocate

G4Media acum 49 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) anunţă că peste 660 de posturi de judecător sunt vacante, însă în sistem nu se pot face angajări întrucât concursurile de admitere directă în magistratură su

Curtea de Apel din Paris se pronunţă miercuri cu privire la mandatul de arestare ce îl vizează pe Prinţul Paul al României

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Curtea de Apel din Paris se pronunţă miercuri asupra unui nou mandat de arestare emis de Bucureşti pe numele Prinţului Paul de România pentru executarea unei pedepse cu închisoarea pentru trafic de i

Cine îți achită daunele produse de un copac căzut pe mașină. Caz relevant în Iași

Gandul acum o ora
Un incident petrecut în urmă cu doi ani în Iași a dus recent la o decizie judecătorească prin care Primăria este obligată să despăgubească un șofer pentru daunele suferite de autoturismul său. Mașina a fost avariată de un copac prăbușit în urma unei

Trump, nominalizat la Premiul Nobel pentru Pace de Netanyahu. Ce spune despre un armistițiu în Fâșia Gaza

HotNews acum 3 ore
Președintele american Donald Trump s-a declarat luni, în cursul unui dineu la Casa Albă în prezența premierului israelian Benjamin Netanyahu, convins că mișcarea islamistă Hamas este pregătită să accepte un armistițiu în Fâșia Gaza, comentează AFP.

Vremea

București
acum

31°
mar.

21°/37°
mie.

18°/35°
joi

14°/27°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

29°
mar.

23°/39°
mie.

18°/30°
joi

16°/22°
vin.

14°/24°
Constanta
acum

30°
mar.

20°/30°
mie.

22°/28°
joi

17°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

30°
mar.

17°/34°
mie.

14°/21°
joi

13°/15°
vin.

14°/20°
Timisoara
acum

32°
mar.

12°/32°
mie.

13°/19°
joi

14°/21°
vin.

15°/25°