Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vedetele din extrafotbal: "Suntem obligaţi să învingem şi vom învinge Ungaria!"

Publicat in Pro Sport, vineri 6 septembrie 2013 ·

Toată ţara este alături de naţionala de fotbal la meciul de azi cu Ungaria. Vedetele din ”extrafotbal” nu fac excepţie.

Ruxandra Dragomir (fostă jucătoare de top la tenis): Iubesc fotbalul mai ales că fiul meu, Filip (11 ani), este unul din cei mai apreciaţi jucători la echipa de fotbal de juniori Dimsoft, el fiind desemnat de mai multe ori golgeterul echipei sau cel mai bun jucător. Miodrag Belodedici sau Gică Popescu sunt doar două dintre personalităţile ale fotbalului românesc care i-au apreciat talentul şi l-au premiat. Vom vedea meciul acasă, în familie, soţul meu fiind de asemenea un fan declarat al acestui sport. Cred că România va învinge Ungaria cu 2-0.

Mihai Leu (fost campion mondial la box): Din păcate, nu voi fi în Bucureşti vineri când va avea loc meciul României cu Ungaria pentru că locuiesc alături de familia mea la Hunedoara. Însă ne vom strânge la restaurantul fratelui meu din Deva şi vom vedea meciul acolo. Sunt sigur că Victor Piţurcă a făcut o selecţie bună a jucătorilor, mai ales că am văzut că vor fi prezenţi în număr mare şi cei campionatul intern. Va fi un meci dificil, însă reprezentativa noastră se va impune cu cel puţin un gol diferenţă. Atmosfera va fi fantastică pe Stadionul Naţional.

Cristian Ciocan (campion European WBO la box): Actualul campion european la box, categoria grea în versiunea WBO, va urmări meciul de la Galaţi, oraşul său natal, alături de iubita sa, Lăcrămioara. El este un suporter declarat al echipei Oţelul Galaţi, la ultima sa gală de box a urcat în ring îmbrăcat într-un tricoul al echipei de fotbal din oraşul de la malul Dunării. "Va fi un meci foarte dificil dar şi frumos. Toţi îl aşteptăm cu nerăbdare. Suntem obligaţi să învingem. Cred că se va termina 1-0", a arătat Cristian Ciocan Hammer, legitimat la clubul EC Boxing din Germania.

Amatto Zaharia (preşedintele Federaţiei Române d

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANR Coliziune în Portul Constanța. O navă a lovit alte două nave acostate (VIDEO)

Ziua Constanta acum 2 ore
Ieri, 19 septembrie 2024, în jurul orei 10.35, nava Skylight sub pavilion Belize a intrat în coliziune cu două nave deja acostate în Dana 52 a Portului Constanța, în timpul unei manevre de acostare. Ieri, 19 septembrie 2024, în jurul orei 10.35, n

Au fost închise porturile din Constanţa şi Mangalia

Mediafax acum o ora
Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române a informat că restricţiile sunt în vigoare pentru porturile Constanţa Nord, Constanţa Sud şi Mangalia, afectând astfel activităţile comerciale şi transporturile maritime din zonă. Deciz

Horoscop Urania săptămânal pentru Capricorn. Previziuni pentru perioada 21 – 27 septembrie 2024

Libertatea acum 3 ore
Citește Horoscop săptămânal Capricorn. Previziuni pentru perioada 21 – 27 septembrie 2024, realizat de Urania în exclusivitate pentru Libertatea. Află ultimele previziuni astrale pentru nativii din zodia Capricorn. Între 21 și 22 septembrie, la prân

Un nou eșec major pentru justiția română: Dosarul Revoluției, întors din nou la Parchetul Militar pentru refacerea anchetei

Wall-Street.ro acum 2 ore
Situație rușinoasă pentru justiția română: judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au decis că rechizitoriul din dosarul "Revoluţiei", în care este acuzat fostul preşedinte Ion Iliescu, conţine nereguli şi au decis trimiterea dosarului la P

Marcel CIOLACU despre Nicolae CIUCĂ, ca un posibil viitor premier: Dânsul n-o să câștige

Gandul acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a fost întrebat, după vizita de vineri de la deschiderea fabricii de anvelope Nokian Tyres din Oradea, pe cine va numi prim-ministru, în eventualitatea în care acesta va câștiga primul său mandat de președinte al României. C

Un polițist beat la volan a făcut accident la Cluj. Agentul a refuzat să fie testat pentru consumul de droguri. Se face anchetă internă

Libertatea acum 59 minute
Un polițist de la IPJ Cluj a fost prins beat la volan, după ce a provocat un accident rutier în localitatea Livada, vineri dimineață, iar maşina lui a intrat într-un şanţ de pe marginea drumului, potrivit News.ro.

Program modificat pe Transalpina din cauza ceţii dense

Mediafax acum 2 ore
Circulaţia pe Transalpina, unul dintre cele mai spectaculoase drumuri montane din România, suferă modificări importante. Din cauza ceţii dense care se formează în primele ore ale dimineţii, accesul pe sectorul cuprins între Rânca şi Obârşia Lotrului

Ciolacu: Anul viitor vom putea cumpăra anvelope produse în România. Fabrica Nokian Tyres este un exemplu al unei reuşite care reuneşte un investitor de calibru internaţional, autorităţi locale şi Guvernul care a susţinut puternic o asemenea investiţie

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, vineri, după o vizită la fabrica Nokian Tyres din Oradea, că anul viitor vor putea fi cumpărate anvelope produse în România. ”Fabrica Nokian Tyres este un exemplu al unei reuşite care reuneşte un investitor de ca

Mario Iorgulescu, scăpat de condamnarea la 13 ani și 8 luni pentru omor. Motivarea Înaltei Curți: „Nu a folosit mașina ca mijloc pentru suprimarea vieții victimei”

Libertatea acum 3 ore
Mario Iorgulescu, băiatul şefului de Liga Profesionistă de Fotbal, scapă de pedeapsa definitivă de 13 ani şi 8 luni de închisoare, în urma accidentului rutier în care a omorât un om, și procesul va fi reluat de la zero, se arată în motivarea ICCJ, p

Prețul aurului a ajuns vineri la un nou nivel record. Leul s-a depreciat față de euro și dolar

HotNews acum o ora
Gramul de aur s-a scumpit vineri cu 2,3241 lei (0,63%), ajungând la o cotaţie de 373,3536 lei, de la 371,0295 lei, cât anunţase joi Banca Naţională a României (BNR), înregistrând din nou o valoare record, relatează Agerpres. Moneda naţională s-a dep

Vremea

București
acum

22°
vin.

15°/23°
sâm.

14°/26°
dum.

16°/26°
lun.

17°/27°
Iasi
acum

23°
vin.

10°/23°
sâm.

11°/24°
dum.

13°/25°
lun.

15°/26°
Constanta
acum

22°
vin.

18°/22°
sâm.

16°/23°
dum.

18°/23°
lun.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

10°/22°
sâm.

9°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
Timisoara
acum

24°
vin.

14°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

12°/25°
lun.

13°/26°