Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ministrul francez de Externe: Există riscul ca cei care aşteaptă raportul ONU să fie dezamăgiţi

Publicat in Antena 3, vineri 6 septembrie 2013 ·

Ministrul francez de Externe Laurent Fabius, a declarat, vineri, la Vilnius, că există un mare risc ca cei care aşteaptă raportul ONU cu privire la atacul cu arme chimice din Siria sp fie dezamăgiţi, pentru că acesta nu ar urma să indice şi cine au fost autorii acestuia, relatează AFP, citată de Agerpres.

„Problema raportului este că are în vedere stabilirea existenţei sau nu a unui masacru chimic. Dar, acum, toată lumea spune acest lucru, inclusiv cei care iniţial au negat acest atac chimic”, a explicat Fabius, citându-i aici pe ruşi, iranieni şi „chiar pe sirieni”, care „sunt de acord acum asupra faptului că a avut loc un masacru chimic”.

„Inspectorii vor răspunde unei întrebări al cărei răspuns este cunoscut deja de toată lumea”, a continuat Fabius. Dar, „ei nu au fost însărcinaţi să ancheteze” asupra „celeilalte probleme, care este hotărâtoare şi asupra căreia deţinem probe: cine a comis acest masacru chimic?”, a adăugat oficialul francez.

„Mulţi oameni spun că trebuie să aşteptăm raportul inspectorilor, dar există riscul să fie dezamăgiţi”, a concluzionat Fabius.

Citeşte mai multe despre: Siria criza Siria Franta Laurent Fabius ministrul francez de externe raport ONU arme chimice

Ministrul francez de Externe Laurent Fabius, a declarat, vineri, la Vilnius, că există un mare risc ca cei care aşteaptă raportul ONU cu privire la atacul cu arme chimice din Siria sp fie dezamăgiţi, pentru că acesta nu ar urma să indice şi cine au fost autorii acestuia, relatează AFP, citată de Agerpres.

„Problema raportului este că are în vedere stabilirea existenţei sau nu a unui masacru chimic. Dar, acum, toată lumea spune acest lucru, inclusiv cei care iniţial au negat acest atac chimic”, a explicat Fabius, citându-i aici pe ruşi, iranieni şi „chiar pe sirieni”, care „sunt de acord acum asupr

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bacalaureat 2024 Examenul începe luni, 17 iunie, cu proba orală la Limba şi literatura română

Ziua Constanta acum o ora
Peste 134.000 de candidaţi înscrişi la examenul de Bacalaureat, sesiunea iunie - iulie 2024, susţin luni prima probă la Limba şi literatura română - oral. Potrivit unui comunicat al Ministerului Educaţiei transmis duminică, probele de evaluare a com

UPDATE - Grav accident în centrul Capitalei, între un microbuz şi un autoturism. 12 persoane au fost rănite / Şoferul microbuzului, care nu a respectat culoarea roşie a semaforului, avea 0.54mg/l alcool pur în aerul expirat - FOTO, VIDEO

News.ro acum 2 ore
Douăsprezece persoane au fost rănite, necesitând transportul la spital, în urma unui accident produs luni noaptea, la Piaţa Unirii din Bucureşti, între un autoturism şi un microbuz. Şoferul microbuzului, un tânăr de 21 de ani care nu a respectat cul

România - Ucraina: Debutul Tricolorilor la EURO 2024

Gazeta Sporturilor acum 45 minute
Articol de GSP - Publicat luni, 17 iunie 2024, 09:35 / Actualizat luni, 17 iunie 2024 09:36 EURO 2024 a început, iar România se pregătește să debuteze în competiție pe 17 iunie împotriva Ucrainei, în Grupa E. România - Ucraina » Echipa de start gând

Avionul premierului neozeelandez s-a defectat în drum spre Japonia. Oficialul a mers cu un zbor comercial spre Tokyo

News.ro acum 3 ore
Avionul forţelor de apărare neozeelandeze care îl transporta pe premierul neozeelandez Christopher Luxon în Japonia s-a defectat, duminică, obligându-l pe prim-ministru să ia un zbor comercial, a confirmat, luni, biroul acestuia, citat de Reuters. L

A fost activat Planul roșu la Constanța Accident între un TIR și un autocar plin cu copii din Ucraina, între Tariverde si Baia (FOTO+VIDEO)

Ziua Constanta acum 2 ore
Un eveniment rutier s-a produs în jurul orei 03.30 între un TIR si un autocar cu peste 50 călători, între Tariverde si Baia, la trecerea cu calea ferată. La fața locului au intervenit Statia Midia cu ASAS si 1 SMURD 2, Det. Fripis cu 1 ASAS, Det. P

Unii fermieri se plâng că sunt nevoiți să arunce roșiile din cauza Programul Tomata / S-a ajuns la supraproducție și prețuri mici / La piața de gros se vând cu 2 lei pe kilogram / ”Am mai dat la case de copii și de bătrâni”

G4Media acum o ora
Fermierii se plâng că sunt nevoiți să arunce roșiile pentru că nu au unde să le vândă sau le vând pe nimic, relatează TVR Info. Programul Tomata a încurajat tot mai mulți producători să cultive roșii și acum oamenii rămân cu marfa nevândută. Petrică

Iaşi: Un autocar cu 55 de persoane şi două maşini, accident la Podu Iloaiei / Plan Roşu de Intervenţie

News.ro acum 10 minute
Autorităţile din Iaşi au activat, luni, Planul Roşu de Intervenţie după ce un autocar cu 55 de persoane şi două maşini s-au ciocnit la Podu Iloaiei. ”Accident rutier Podu Iloaiei, autocar în care se aflau 55 de persoane si 2 autoturisme implicate”,

Spania va transforma cimitirele în cea mai mare fermă solară urbană

Mediafax acum 2 ore
Proiectul Requiem in Power (RIP) va fi cea mai mare fermă solară urbană din Spania, capabilă să producă aproximativ 2,8 MW de energie electrică. Aproximativ 7.000 de panouri fotovoltaice au fost amplasate pe cripte şi alte structuri din cimitirele p

Anglia învinge cu emoţii Serbia cu 1-0, cu o lovitură de cap a lui Bellingham

Mediafax acum 2 ore
O lovitură puternică de cap din prima repriză a lui Jude Bellingham a făcut ca naţionala de fotbal a Angliei să debuteze cu un succes la Euro 2024. Englezii s-au impus duminică cu 1-0 în faţa Serbiei, la capătul unui meci tensionat, în care Three Li

Procesul jurnalistului american Evan Gershkovich, judecat în Rusia pentru spionaj, va avea loc cu uşile închise

News.ro acum o ora
Procesul din Rusia al reporterului american deţinut Evan Gershkovici va începe la 26 iunie şi se va desfăşura cu uşile închise, au anunţat luni agenţiile de presă ruseşti de stat TASS şi RIA, citând un comunicat al tribunalului, relatează Reuters. S

Vremea

București
acum

27°
lun.

20°/33°
mar.

21°/33°
mie.

21°/34°
joi

23°/37°
Iasi
acum

23°
lun.

17°/28°
mar.

17°/28°
mie.

19°/32°
joi

21°/27°
Constanta
acum

29°
lun.

20°/29°
mar.

21°/25°
mie.

21°/25°
joi

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

24°
lun.

15°/25°
mar.

16°/27°
mie.

17°/30°
joi

20°/28°
Timisoara
acum

24°
lun.

17°/29°
mar.

17°/32°
mie.

20°/36°
joi

21°/34°