Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nemulţumirile transportatorilor de persoane, dezbătute la Tîrgu Mureş

Publicat in Monitorul de Vrancea, sâmbătă 7 septembrie 2013 ·

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Vrancea, Dragoş Bîrlădeanu (FOTO), a participat, joi şi vineri, la Conferinţa naţională a operatorilor de transport, organizată de revista Tranzit, la Tîrgu Mureş. Conferinţa operatorilor de transport a fost intitulată „Licitaţia pentru transportul judeţean dă din nou emoţii industriei de transport pasageri“. Plecând de la această temă, principalul subiect de discuţie l-a reprezentat modul de atribuire a programului de transport judeţean.

Alături de Dragoş Bîrlădeanu, la această conferinţă au mai participat Alin Balcan şi Adrian Badiu - inspectori în cadrul Compartimentului Transporturi şi Valentin Mihalcea - jurist, în cadrul Consiliului Judeţean. Totodată, au participat mai mulţi administratori de societăţi de transport. „A fost o întâlnire utilă, care nu a fost lipsită de tensiuni, în care reprezentanţii operatorilor de transport persoane au avut posibilitatea să-şi exprime opţiunile cu privire la modalitatea de atribuire a noului program judeţean de transport persoane 2013-2019. În urma discuţiilor avute în cele 2 zile ale conferinţei s-au conturat 3 variante de atribuire. Prima variantă a fost atribuirea programului de transport în conformitate cu procedura prevăzută de legislaţia actuală, respectiv Legea nr.92/2007 şi Ordinul 240/2012. A doua varianta a fost atribuirea în conformitate prevederile Legii nr.51/2006 a serviciilor comunitare de utilitate publică. Aceasta variantă însă nu se mai poate aplica, datorită timpului scurt rămas până la expirarea programului. Ultima variantă s-a referit la posibilitatea prelungirii actualului program pe o perioada de 4 sau 5 ani. Majoritatea operatorilor de transport s-au exprimat în favoarea primei variante, urmând a înainta un memoriu în acest sens către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comun

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tanczos Barna: „Nicușor Dan a insistat să nu creștem TVA-ul/ Din diverse motive, variantele alternative nu au fost acceptate”

HotNews acum 3 ore
Vicepremierul Tanczos Barna, fost ministru al Finanţelor Publice, afirmă că preşedintele Nicuşor Dan a insistat ca taxa pe valoarea adăugată (TVA) să nu fie majorată, aşa cum a promis în campania electorală, însă, deşi în discuţiile avute în cadrul

Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au fost avertizați din august 2024 că România riscă să intre în incapacitate de plată din cauza deficitului / Documente „strict confidențiale” publicate de Europa Liberă

HotNews acum 7 ore
Cei trei foști oficiali de la vârful statului român au primit între august și decembrie 2024 mai multe informări cu privire la riscul iminent ca România să încheie anul cu un deficit bugetar mult mai mare decât cel asumat la începutul anului, relate

Premierul Ilie Bolojan - „România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro”

Ziua Constanta acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ''care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în ca

Alertă de călătorie în Serbia! Ample acțiuni de protest

Ziua Constanta acum 4 ore
Atenționare de călătorie în Republica Serbia - Ample manifestări de protest Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează ori intenționează să călătorească spre sau dinspre Republica Serbia că, începând de

Pachetul fiscal își arată primele efecte, anunță Ministerul Finanțelor. Costurile de împrumut ale statului scad

HotNews acum 8 ore
Primele efecte ale pachetului fiscal propus de guvernul Bolojan se văd pe pieţele financiare, costurile de împrumut pentru România fiind în scădere, conform unei postări pe pagina de Facebook a Ministerului de Finanţe, informează Agerpres. „Primele

Guvernul a adoptat proiectul Legii Austerității. Ce prevede documentul?

Ziua Constanta acum 6 ore
Astăzi, 4 iulie 2025, în ședința de guvern, Executivul a aprobat proiectul Legii Austerității pentru începerea procedurii de angajare a răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Potrivit unui comunicat al Guvernului, Proiect

Video Mihai Leu, condus pe ultimul drum la Hunedoara. Orașul și-a plâns fostul mare campion

Adevarul acum 10 ore
A fost zi de doliu, vineri, 4 iulie 2025, la Hunedoara, în memoria fostului mare sportiv Mihai Leu (1969–2025), stins din viață la 56 de ani. Aproape 2.000 de oameni au venit la slujba de înmormântare a fostului campion.

Horoscop 5 iulie 2025. Zodia care primește o mega surpriză de la partener!

Cancan acum 7 ore
Horoscop 5 iulie 2025. Prima zi din weekend vine cu vești bune pentru un nativ. Astrele au prezis că o zodie primește o mega surpriză de la partener. Află și tu, din rândurile următoare, ce îți rezervă astrele! O vacanță la care visai de mult timp e

Ilie Bolojan: „PENSIILE SPECIALE vor fi ATACATE în pachetul doi, sau trei”

Gandul acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ”care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în car

SUA ameninţă Uniunea Europeană cu noi tarife: 17% pentru toate produsele alimentare

Mediafax acum 3 ore
Această mişcare de ultim moment a survenit înaintea termenului-limită din 9 iulie pentru încheierea unui acord comercial, după care SUA au anunţat că vor aplica tarife de 20% asupra tuturor bunurilor provenite din UE, în absenţa unui acord. Preşedin

Vremea

București
acum

24°
sâm.

20°/33°
dum.

21°/37°
lun.

22°/39°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

23°
sâm.

15°/27°
dum.

18°/34°
lun.

19°/38°
mar.

18°/38°
Constanta
acum

21°
sâm.

20°/30°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

14°/31°
dum.

17°/34°
lun.

19°/36°
mar.

18°/36°
Timisoara
acum

21°
sâm.

15°/34°
dum.

21°/40°
lun.

20°/39°
mar.

21°/37°