Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Suporteri români s-au bătut între ei la Arena Naţională

Publicat in Cotidianul, vineri 6 septembrie 2013 ·

Două grupuri de suporteri români s-au bătut, vineri seară, în peluză, la Arena Naţională, înainte de începerea meciului România - Ungaria, relatează Mediafax.

Incidentele au avut loc la inelul 1 al peluzei suporterilor români, atrăgându-le atenţia şi jucătorilor celor două echipe, care înainte să intre în tunelul ce duce la vestiare, după încălzire, s-au oprit şi s-au uitat la fanii care se băteau.

Jandarmii au intervenit pentru calmarea spiritelor.

Înainte de meci, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Capitalei, Georgian Enache, a declarat că suporteri români au atacat cu pietre forţele de ordine în zona Şoselei Pantelimon.

Acesta a relatat că aproximativ 400 de suporteri români care veneau la stadion se îndreptau spre zona destinată suporterilor unguri când a avut loc incidentul.

Ca să evite întâlnirea celor două grupuri, jandarmii le-au comunicat fanilor români să îşi schimbe traseul, moment în care aceştia au devenit violenţi şi au început să arunce cu pietre, o parte a acestora lovind autoturisme parcate în zonă.

Forţele de ordine au ripostat cu gaze lacrimogene. Doi jandarmi au fost răniţi în aceste incidente, a spus Georgian Enache.

O parte a suporterilor români au fost reţinuţi, însă nu s-a precizat numărul acestora.

Ungurii au continuat şi ei circul

Cu aproximativ o oră înainte de meci, suporterii unguri de la peluza dinspre strada Pierre de Coubertain a Arenei Naţionale au încercat să treacă de cordonul de securitate şi să pătrundă la Tribuna 1, forţele de ordine fiind nevoite să intervină şi atunci. Fanii unguri au încercat să rupă cordonul de garduri din sectorul în care se aflau şi să vină spre suporterii de la Tribuna I. Fanii au aruncat petarde şi jandarmii au intervenit, obligându-i să se retragă la locurile lor. Jandarmii au folosit gaze lacrimogene şi bastoane şi au format un cordon în jurul fanilor

Articolul in Cotidianul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine Dacian Dragoș, universitarul numit de Nicușor Dan judecător la Curtea Constituțională. Este autorul unei demisii cu scântei

HotNews acum 36 minute
Profesor universitar la UBB, Dacian Dragoș a fost numit marți judecător la CCR în locul Liviei Stanciu. Profesorul Dacian Cosmin Dragoș este o personalitate recunoscută în domeniul dreptului administrativ și european, beneficiar al prestigioasei bur

VIDEO. Un bărbat a murit, după ce a fost „aspirat” de motorul unui avion, în Italia

Ziua Constanta acum o ora
Un incident tragic a avut loc pe un aeroport internațional din Italia. Este vorba despre un bărbat a intrat pe pistă și a murit, fiind tras de motorul unui avion din aeroportul Milano Bergamo, potrivit corriere.it. Se pare că persoana a dat buzna în

VIDEO Emil Boc, către un consilier USR: „Dacă vreți să fiți responsabil, fiți responsabili. Nu papagali și populiști la Cluj, și responsabili la București”. Motivul nemulțumirii

HotNews acum 3 ore
Primarul Clujului Emil Boc, a avut un schimb tensionat de replici cu consilierii USR în ultima ședință a Consiliului Local, pe tema scumpirii tarifelor practicate de Compania de Transport Public (CTP). De la 1 august, prețul biletului pe o singură l

Crimă șocantă în MUREȘ: Tânără găsită carbonizată într-o casă incendiată

Gandul acum o ora
O femeie a fost descoperită carbonizată, marți, 8 iulie, într-o locuință cuprinsă de flăcări din comuna Miheșu de Câmpie, județul Mureș. Surse din cadrul anchetei indică faptul că există suspiciunea unei acțiuni intenționate. La locul incendiului s-

Dominic Fritz: „Când industria păcănelelor se revoltă, ştii că măsura e corectă. Mai puțini dependenți de pariuri care își ruinează viața”

Adevarul acum 14 minute
Președintele USR, Dominic Fritz, a precizat marți, 8 iulie, că, acum, industria jocurilor de noroc e „taxată dur", explicând că măsurile luate de guvern în acest domeniu nu doar că aduc 1,6 miliarde de lei în plus la buget, dar ar putea avea ca efec

Poliţiştii caută persoana care a vandalizat plăcuţa cu înscrisuri în limba maghiară de pe Biserica Reformată din Timișoara, unde a slujit Laszlo Tokes

G4Media acum 38 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un bărbat necunoscut a distrus plăcuţa cu încrisuri maghiare de pe clădirea Bisericii Reformate, aflată Piaţa Maria, din Timişoara, iar acum poliţiştii îl caută pe acesta, transmite News.ro. Urmăreșt

UE a stabilit cursul de schimb al levei faţă de euro, după intrarea Bulgariei în zona euro, la 1 ianuarie 2026

G4Media acum 51 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Miniştrii de Finanţe ai Uniunii Europene au completat marţi ultimii paşi pentru ca Bulgaria să devină al 21-lea stat membru al zonei euro, de la 1 ianuarie 2026, inclusiv stabilirea cursului de schim

BNR a menținut dobânda-cheie, principalul instrument al politicii monetare, conform așteptărilor. Ce înseamnă asta

HotNews acum 59 minute
Banca Națională a decis marți păstrarea nivelului ratei dobânzii de politică monetară la 6,5%, într-un context în care pachetul de măsuri de corecție a deficitului bugetar va re-inflama inflația. Analiștii bancari se așteptau la această decizie, exi

Sorin Grindeanu, despre majorările indemnizaţiilor membrilor CA de la TAROM: O consider o acţiune care depăşeşte orice limită a bunului simţ

Gandul acum o ora
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marți, la Giurgiu, întrebat despre creşterea indemnizaţiilor membrilor CA de la TAROM, că el nu a semnat acel document şi că o consideră „o acţiune care depăşeşte orice limită a bunului simţ

Sondaj INSCOP: Cum evoluează românii activitatea lui Nicușor Dan ca președinte

HotNews acum 5 ore
Peste jumătate dintre români spun că sunt parțial sau total de acord cu activitatea lui Nicușor Dan în fruntea statului, în timp aproape 42% își exprimă dezacordul, potrivit celui mai recent sondaj INSCOP Research dat publicității luni, 8 iulie. Nic

Vremea

București
acum

37°
mar.

21°/37°
mie.

18°/35°
joi

14°/27°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

35°
mar.

23°/38°
mie.

18°/30°
joi

16°/22°
vin.

14°/24°
Constanta
acum

30°
mar.

20°/30°
mie.

19°/28°
joi

17°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

34°
mar.

17°/34°
mie.

14°/21°
joi

13°/15°
vin.

14°/20°
Timisoara
acum

31°
mar.

16°/31°
mie.

12°/19°
joi

14°/21°
vin.

15°/25°