Omul lăuntric sau La Complainte du Temps
Dacă-l deschizi ca pe-o cutie
de vioară, n-ai s-auzi, din om,
o melodie că adie
(ca,-n chip de foşnet, dintr-un pom,
sau ca,-n răstimpul cînd nu tac,
în chip de ciripit de paseri),
ci doar rotiţe în tic-tac,
cam de mărimea unei mazeri
sau cît un bob de mei cu zimţi
tăioşi, ca un minuscul soare,
pe care,-n miezul tău, nu-l simţi
decît cînd carnea ta o doare...
Pînă atunci eşti doar un prunc
plimbat într-un landou cu arcuri,
ai ochi de strugure verdunc,
pe cînd landou-ţi are,-n parcuri
primaverale, roţi ca nişte
ceasornice, care încep,
cu tine-odată, să se mişte
pe-alei, tot mai puţin încet,
pînă ajungi şi tu un ornic
în toată firea şi alergi
ca iepurele; şi e spornic,
în tine, timpul, – chiar cînd mergi
şontîc sau nu mai mergi nicicum,
ci,-n tine,-oricît de anevoie
ţi-ar fi, tot ticăie duium
de ornice; şi-aştepţi, ca Noe,
ca-ntreaga-ţi casă se se-mbarce
dar, mai cu seamă, patul tău,
pe puntea unei sfinte arce
ferindu-te de ceasul rău,
de ceasul însuşi care-ţi bate
doar ţie,-acum, din sumbrul turn,
şi niciodată nu se-abate,
cum, de pe orbul său, Saturn
din mersu-i, – jusqu’à l’heure méchante
qui vous poursuit du premier âge,
car, dans les cloches, le temps qui chante
pratique à vrai dire le chantage.
Omul lăuntric sau La Complainte du Temps
Dacă-l deschizi ca pe-o cutie
de vioară, n-ai s-auzi, din om,
o melodie că adie
(ca,-n chip de foşnet, dintr-un pom,
sau ca,-n răstimpul cînd nu tac,
în chip de ciripit d
