Protestul anunţat pentru vineri în Piaţa Romană din Capitală, legat de câinii vagabonzi, nu se amână, pe pagina de Facebook a evenimentului fiind postat un mesaj de mobilizare al asociaţiei Pro Civilizaţie Secolul 21, chiar dacă iniţiatoarea manifestaţiei a anunţat că nu a obţinut autorizaţie. Acţiunea de protest în memoria lui Ionuţ Anghel a fost aprobată să se desfăşoare luni, între orele 18.00 şi 19.45, vizavi de Palatul Parlamentului, în Parcul Izvor.
"Iniţiatoarea acestui miting a renunţat la organizarea lui, din cauza faptului că nu a obţinut autorizaţia. Rămâne la latitudinea fiecăruia dacă mai participă sau nu. Cu toatea acestea, vă invităm în continuare să fim alături de familia micului Ionuţ şi vă aşteptăm pe toţi, astăzi la ora 19.00 - la Piaţa Romană. Nu uitaţi să aduceţi cu voi câte un afiş (scris pe ce avem fiecare, chiar şi pe o coală A4, cu un marker, nu e obligatoriu să fie ceva elaborat) în care să scrieţi ce vă doriţi. Cerem cu această ocazie autorităţilor care ne sfidează de peste 23 de ani să adune toţi câinii maidanezi de pe străzile Bucureştiului, aplicând Legea 227/2002", se arată pe pagina de Facebook a evenimentului.
Primăria Capitalei a arătat vineri, într-un comunicat de presă remis agenţiei MEDIAFAX, că la Comisia pentru Aprobarea Adunărilor Publice din cadrul municipalităţii au fost depuse două cereri privind "adunări publice care au ca obiect câinii comunitari".
Una dintre cereri, depusă de Nadine Apostolescu în 4 septembrie, a fost aprobată în cadrul comisiei pentru duminică 8 septembrie, între orele 11.00 şi 14.00, vizavi de Palatul Parlamentului, în alveola de la Parcul Izvor.
Cealaltă cerere de protest, depusă de Victor Laurenţiu Stancu, a fost aprobată pentru luni 9 septembrie, între orele 18.00 şi 19.45, tot vizavi de Palatul Parlamentului, în alveola de la Parcul Izvor.
Municipalitatea a preciza