Nu ştiu dacă am vreun prieten care să nu îmi fi povestit măcar o întîmplare legată de Pink Floyd, care să nu fi ascultat, măcar o dată, un album sau un singur cîntec. Fiindcă imediat ce rosteşti numele formaţiei sau asculţi din nou un album, îţi aduci aminte de locul în care erai cînd ai ascultat cîntecul respectiv pentru prima dată şi de persoana cu care ai fost. O madlenă („Me - moria crede înainte ca să-şi aducă aminte cunoaşterea“, începea un capitol din Lumină de august). Mai mult ca sigur, i-aş privi cu suspiciune pe cel sau pe cea care mi-ar spune că nu le place Pink Floyd. M-aş uita la el sau la ea aşa cum te uiţi la profesorul din Another brick in the wall. E o chestiune legată de încredere. Exact ca în scena aceea din American Beauty, atunci cînd Lester, personajul interpretat de Kevin Spacey, găseşte un album în camera lui Ricky (care îi vindea iarbă) şi exclamă:You like Pink Floyd! Remarca personajului din filmul lui Sam Mendes este o confirmare a încrederii în celălalt – îţi place Pink Floyd, atunci eşti de-al meu. Cam aşa s-ar interpreta cuvintele rostite de Kevin Spacey. Eşti Pink sau profesorul încuiat din The Wall. Poţi fi asociat uneia dintre aceste două imagini arhetipale. Au existat dintotdeauna, într-o formă sau alta, încă din preistoria speciei, au fost actualizate de fiecare cultură. Roger Waters are meritul de a fi conectat cele două figuri la istoria recentă.

@roger-waters.com

Pe site-ul acestuia poţi citi motivaţia reluării recente a concertului, conceptului, fenomenului The Wall. „Am dat peste o afirmaţie de-a mea de acum 22 de ani: «Pentru mine lucrurile se reduc la întrebarea: oare modalităţile de comunicare din cultura noastră vor contribui la iluminarea noastră şi la înţelegerea mai bună a celorlalţi sau ne vor înşela şi ne vor diviza?». Cred că este o întrebare încă relevantă la care se mai deliberează. Exi