Răsfoiam zilele trecute cartea "Mărturii româneşti peste hotare", a regretatului istoric Virgil Cândea.
E o colecţie inedită de repere româneşti de dincolo de graniţele României, de la izvoare rare, care vorbesc despre trecutul nostru, la valori culturale şi artistice având semnătură sau încărcătură istorică românească, până la tezaure furate sau pierdute ori ctitorii finanţate de-a lungul vremii, din banii înaintaşilor noştri. Printre toate acestea, atrage atenţia, mai ales când vine vorba de Balcani, de Albania, de Bulgaria sau de Grecia, bunăoară, locuri în care, de-a lungul vremii, până în zilele noastre, au existat comunităţi româneşti, un număr impresionant de şcoli primare şi gimnaziale, de licee mixte, de alte aşezăminte culturale şi religioase, care au fost finanţate constant, în secolul XIX şi începutul secolului XX, de către statul român. În ce priveşte bisericile şi mânăstirile, încă din Evul Mediu, ele au fost susţinute, sau chiar construite de domnitorii români din Muntenia şi Moldova, atât în sudul Dunării, cât şi pe Muntele Athos. Simpla trecere în revistă a acestor instituţii indică nu doar un efort considerabil al Statului Român, ci şi un interes constant al diverşilor dregători şi oficiali români pentru menţinerea vie a sentimentului naţional în teritoriile locuite de ai noştri. Nu mai punem la socoteală că eforturile financiare de la buget au fost mereu dublate - sau poate, mai bine spus, înzecite - de donaţiile particulare ale elitei boiereşti din vremurile de demult şi ale unor generoşi mecena din interbelic, încă o dovadă a unui ataşament patriotic faţă de nişte valori pe care aşa-zisele elite ale zilelor noastre nu ratează nici o ocazie să-l ia în derâdere şi să-l ducă în derizoriu.
Cartea lui Virgil Cândea vorbeşte despre epoci, în nici un caz mai prospere decât cea pe care o traversăm - post integrare în Uniun
