Şoferul senatorului PNL de Maramureş Liviu Titus Paşca a provocat un accident, joi seară, în Baia Mare, în timp ce conducea o maşină a Prefecturii Maramureş, în urma incidentului bărbatul pierzându-şi viaţa, iar alte trei persoane fiind rănite.
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Maramureş, Dumitriţa Rus, a declarat, vineri, corespondentului MEDIAFAX că un accident a avut loc, joi, în jurul orei 20.30, pe strada Andrei Mureşanu din Baia Mare.
"O persoană a decedat şi alte trei au suferit leziuni minore, în urma unui accident care a avut loc pe strada Andrei Mureşanu. Un bărbat de 56 de ani, care conducea un autoturism aflat în proprietatea Prefecturii Maramureş, circula pe strada Andrei Mureşanu spre Piaţa Izvoarele când a intrat pe contrasens şi a lovit un autoturism care circula regulamentar din sens opus. Bărbatul de 56 de ani, aflat la volanul autoturismului Prefecturii, a decedat, iar şoferul celuilalt autoturism şi doi pasageri au fost răniţi uşor. Niciunul dintre cei doi şoferi nu purta centură de siguranţă", a spus Rus.
Conform sursei citate, au fost recoltate probe biologice de la ambii şoferi, pentru stabilirea alcoolemiei.
La rândul său, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Maramureş, Marilena Florescu, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că maşina cu care a fost provocat accidentul aparţine Prefecturii Maramureş, dar şoferul nu era angajat la această instituţie, ci la cabinetul senatorului Liviu Titus Paşca.
"Subprefectul de Maramureş Pamfil Bercean a dispus efectuarea unei anchete la nivelul Prefecturii. Se aşteaptă rezultatele de la Poliţie despre accident. Maşina nu era condusă de un şofer al instituţiei. Se vor lua înregistrările video de la garaj. Ştim că autoturismul a fost plecat ieri (joi - n.r.) în localitatea Vişeu, cu corpul de control al Prefecturii, şi a revenit în garaj la ora 18.00, apoi nu se şti